OLTCHIM se pregăteşte să aplice cel mai dur program de restructurare
• Începând din luna septembrie,
OLTCHIM se pregăteşte să aplice cel mai dur program de restructurare
• numărul de personal la SC Oltchim SA se va reduce de la 3.800 de salariaţi existenţi, la mai puţin de 2.600 de angajaţi, la care se vor adăuga aproximativ 600 salariaţi prin preluarea activităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti • programul de restructurare a SC Oltchim SA mai prevede şi măsuri de natură financiară
Petre Coman
Joi, 6 august 2009, la sediul societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat o importantă şedinţă a acţionarilor, şedinţă în care s-a aprobat cu peste 80% din voturi un amplu program de restructurare a întreprinderii. Concret, sunt prevăzute măsuri de externalizare a unor activităţi conexe: dispensar medical, cantină, producţie apă potabilă Bistriţa, îmbuteliere oxigen şi prelucrare PVC în profile Ramplast (circa 400 de salariaţi); măsuri de reducere a personalului prin pensionarea salariaţilor ce îndeplinesc condiţii de pensionare şi încetarea contractului de muncă la salariaţii care cumulează pensia cu salariul (circa 400 de angajaţi); precum şi prin concediere colectivă (peste 400 de persoane).
Prin aceste măsuri de natură organizatorică, numărul de personal la SC Oltchim SA se va reduce de la 3.799 salariaţi existenţi la 31 decembrie 2008, la 2.593 salariaţi, la care se vor adăuga aproximativ 600 salariaţi prin preluarea activităţii de petrochimie de la Petrom SA Sucursala Arpechim Piteşti. În concluzie, prin programul de restructurare propus, se va reduce numărul de personal cu 1.206 persoane, cu implicaţii în reducerea cheltuielilor cu personalul şi creşterea productivităţii muncii.
De asemenea, programul de restructurare a SC Oltchim SA mai prevede următoarele măsuri de natură financiară: majorarea capitalului social cu datoria înregistrată faţă de AVAS, cu drept de preferinţă acordat tuturor acţionarilor; vânzarea de active imobilizate (teren, construcţii, mijloace fixe) care nu sunt utilizate în activitatea principală de producţie a societăţii; vânzarea participaţiilor deţinute de SC Oltchim SA la alte societăţi comerciale; obţinerea de finanţări pentru credite în suma de 486 milioane de euro, cu garanţia statului pentru 80% din valoare, respectiv 388 milioane euro, care vor fi utilizate pentru achiziţionarea activităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti, punerea în funcţiune de instalaţii noi, precum şi pentru modernizarea şi creşterea de capacitate la instalaţii existente.
Programul de restructurare se va finaliza în 2013
Implementarea programului de restructurare propus va fi finalizată în anul 2013, când societatea va înregistra o cifră de afaceri de 960 milioane euro, profit net de 82 milioane euro, iar EBITDA va ajunge în acel an la un nivel de 197 milioane euro. SC Oltchim SA va înregistra profit pe total activitate în fiecare an, începând cu anul 2010 şi va reduce nivelul plăţilor restante cu aproximativ 80%. Conducerea întreprinderii consideră că principalele cauze care au determinat situaţia actuală a SC Oltchim SA sunt de natură obiectivă.
Astfel, în 2007, unele opriri accidentale în furnizarea etilenei şi propilenei de la Arpechim au condus la o utilizare mai scăzută a unor capacităţi, influenţând astfel rezultatul procesului operaţional. În 2008, scăderea gradului de utilizare a capacităţii s-a datorat reducerii furnizării de etilenă de la Arpechim Piteşti, care a influenţat direct producţia produselor pe bază de etilenă, mai ales în trimestrul IV al anului trecut. Un alt factor important care a contribuit la actuala situaţie îl constituie evoluţia cadrului legislativ, care a determinat menţinerea unei situaţii incerte asupra valorii capitalului social al societăţii, cu efecte negative asupra posibilităţii de finanţare a activităţii şi a investiţiilor necesare SC Oltchim SA.
Apariţia crizei economice mondiale a accentuat dificultăţile de finanţare şi a constituit un factor accelerator al efectelor negative ale celorlalte cauze. „Pentru a fi profitabil, SC Oltchim SA trebuie să funcţioneze cu activele existente la un grad de utilizare mediu de peste 90%. Specificul industriei chimice şi petrochimice, din care face parte şi SC Oltchim SA, presupune volume mari de materii prime şi produse, precum şi valori mari ale acestora, însă cu margini de profit mult mai scăzute faţă de cele ale altor industrii.
Investiţiile din acest domeniu necesită eforturi financiare semnificative, însă cu margini de eficienţă foarte sensibile la evoluţia preţurilor la materii prime şi produse finite. SC Oltchim SA este singura societate de stat cu profil petrochimic care continuă să funcţioneze şi care a modernizat aproape în intregime capacităţile sale de producţie. Această abordare a constituit baza care a determinat o creştere deosebită a activităţii societăţii în ultimii 20 de ani şi constituie şi fundamentul dezvoltării ulterioare. În perioada 2004-2008, SC Oltchim SA a înregistrat o creştere constantă a vânzărilor.
Deşi a fost serios afectată de climatul economic nefavorabil din cea de-a doua jumătate a anului 2008, în special de scăderea bruscă a preţurilor de vânzare ale principalelor sale produse, SC Oltchim SA a înregistrat o creştere generală a vânzărilor cu 4,8% în 2008 faţă de anul 2007. În acest context, deşi efectele crizei economice s-au manifestat începând cu luna iulie 2008, în trimestrul III, SC Oltchim SA a înregistrat profit dublu faţă de nivelul înregistrat la şase luni 2008. În trimestrul IV 2008, pe lângă efectele crizei economice, SC Oltchim SA a fost afectată foarte puternic de oprirea petrochimiei de la Arpechim Piteşti şi întreruperea furnizării materiilor prime de bază: etilenă şi propilenă.
Acest lucru a dus la o funcţionare la 50% din capacitatea instalaţiilor din SC Oltchim SA, ducând la înregistrarea de pierderi în acel trimestru, inclusiv din activitatea de exploatare. Cu toate acestea, SC Oltchim SA a închis anul 2008 cu un EBITDA pozitiv”, se precizează în nota de fundamentare la programul de restructurare, elaborată de directorul general Constantin Roibu.
Programul a avut la bază studii şi analize ale consultanţilor externi
La data de 31 decembrie 2008, numărul de angajaţi al SC Oltchim SA era de 3.799, activele totale în sumă de 376 milioane euro, din care active imobilizate 278 milioane euro. Trebuie remarcat faptul că în ultimii cinci ani, inclusiv în 2008, SC Oltchim SA a putut să-şi achite toate dobânzile şi ratele scadente la creditele contractate. Acelaşi lucru se poate constata şi în primele şase luni ale anului 2009, societatea neavând nici o restanţă la plata dobânzilor şi a creditelor scadente, deşi lucrează la 40% din capacitate. Anularea în 2007 a conversiei datoriei faţă de AVAS a reprezentat începutul creşterii cheltuielilor financiare ale SC Oltchim SA, acestea crescând în 2007 de 2,5 ori faţă de 2006.
Datoria către AVAS reprezintă mai mult de 29% din datoriile societăţii, crescând gradul de îndatorare financiară şi limitând capacitatea SC Oltchim SA de a face împrumuturi suplimentare pentru producţie şi investiţii. Totodată, diminuarea capitalului social al societăţii a avut efecte negative şi asupra capitalizării bursiere. Totuşi, în ciuda deteriorării climatului economic general, în ciuda tuturor factorilor externi care au influenţat negativ activitatea SC Oltchim SA în 2008, societatea a înregistrat, ca şi în anii precedenţi, profit operaţional, cu EBITDA pozitiv.
De asemenea, societatea şi-a achitat toate taxele şi impozitele, precum şi toate ratele şi dobânzile scadente la credite. „Comunitatea oamenilor de afaceri, clienţii, furnizorii şi creditorii continuă să aibă o percepţie favorabilă faţă de societate, datorită practicii sale de afaceri. SC Oltchim SA beneficiază de o colaborare solidă cu partenerii săi, care sprijină societatea în eforturile sale de continuare a activităţii şi de menţinere a portofoliului de clienţi. Politica coerentă şi echilibrată a managementului în această perioadă de criză şi activitatea de marketing susţinută au dat încredere instituţiilor financiare de creditare să-şi prelungească în 2009 liniile de credit şi să susţină activitatea societăţii.
Întreprinderea, spre deosebire de concurenţii săi din alte părţi, nu a beneficiat de preţuri preferenţiale la energie electrică, utilităţi, gaze sau scutiri de datorii sau taxe şi nici de bonificaţii de export. În situaţia în care SC Oltchim SA nu şi-ar fi modernizat de-a lungul timpului instalaţiile şi nu şi-ar fi reorientat activitatea în funcţie de evoluţia pieţelor, şi-ar fi încetat deja de mult activitatea”, se mai precizează în aceiaşi notă de fundamentare.
Pentru a răspunde provocărilor actuale, managementul SC Oltchim SA a desemnat consultanţi externi pentru realizarea analizei strategice ale performanţelor viitoare ale societăţii şi pentru consultanţă în ceea ce priveşte strategia optimă de dezvoltare pentru SC Oltchim SA. Rezultatele studiilor şi analizelor consultanţilor externi stau la baza şi fundamentează măsurile propuse prin programul de restructurare a SC Oltchim SA. Acest program de restructurare reprezintă o etapă în evoluţia continuă şi ascendentă a SC Oltchim SA, care s-a restructurat întotdeauna în funcţie de tendinţele pieţei.
Pentru a se rentabiliza, SC Oltchim SA trebuie să adopte măsuri radicale, respectiv cel puţin cele cuprinse în acest program. După depăşirea situaţiei actuale, societatea îşi va continua activitatea şi se va adapta la cerinţele pieţei, scopul principal fiind acela de a obţine profit pentru societate şi acţionarii săi. Acest program reprezintă o formă care va fi modificată ulterior în funcţie de rezultatul procedurilor în faţa Comisiei Europene. Aplicarea acestui program va permite SC Oltchim SA să devină cea mai integrată societate din industria petrochimică din Europa Centrala şi de Est, începând cu momentul preluării unităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti. În plus, în urma implementării investiţiilor propuse, începând cu anul 2013, SC Oltchim SA va fi cea mai performantă societate de profil din această regiune.