Corpul de Control al Primului Ministru îl verifică pe “primul sinistratÔÇ£ al judeţului
Corpul de Control al Primului Ministru îl verifică pe „primul sinistrat“ al judeţului
Corpul de Control al Primului Ministru se va afla la Vâlcea în perioada 19-21 august pentru a verifica legalitatea despăgubirilor acordate sinistraţilor în ultimii ani. Tema exactă a controlului este: „Verificarea respectării cadrului legal în ceea ce priveşte efectuarea evaluărilor pentru acordarea de despăgubiri persoanelor, ale căror proprietăţi au fost afectate/calamitate, ca urmare a lucrărilor de lichidare a situaţiei din Câmpul I şi Câmpul II de Sonde de la Ocnele Mari.
“ Oamenii primului ministru Emil Boc se vor apleca cu foarte mare atenţie şi asupra documentelor care au stat la baza despăgubirii „sinistratului“ Ion Cîlea în anul 2001. Atunci, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea a fost despăgubit de două ori de către comisia de evaluare, formată din subalterni de-ai săi din acea perioadă (Ion Cîlea conducea Direcţia Agricolă Vâlcea). A primit suma de peste un miliard de lei şi o casă plus pământ în cartierul Copăcelu. „Despăgubiri exagerate şi acordate în dispreţul legii“ – aşa spuneau consătenii lui Ion Cîlea la vremea respectivă…
Miercuri, 19 august 2009, situaţia prăbuşirii controlate din Câmpul I de Sonde evoluează în concordanţă cu prevederile Proiectului Tehnic de Execuţie şi Programului de Operare, procesul de taluzare manifestându-se pe direcţia Nord-Vest.
În Câmpul I de Sonde, potrivit ultimelor măsurători cavernometrice, suprafaţa bazei conului de prăbuşire a ajuns la circa 17.500mp, iar suprafaţa lacului din interiorul conului la circa 4500mp.
Cota lacului din Câmpul II de Sonde a ajuns la + 276,00m. În Câmpul IV de Sonde s-au evacuat 4.500mc saramură, iar volumul total de saramură evacuat în Câmpurile III şi IV de Sonde a ajuns la 94.500mc.
În lacul din faţa barajului de pe Pârâul Sărat este stocat un volum de 65.000mc saramură, iar diferenţa de 35.500mc, până la totalul de 195.000mc, este stocată în lacul de la Câmpul II de Sonde.
Direcţia Apelor Olt monitorizează în continuare debitul şi concentraţia pe Pârâul Sărat, prizele I şi II, care alimentează Platforma Chimică la intervale de şase ore; iar în caz de necesitate, Sucursala Hidrocentrale Rm. Valcea, va creşte volumele de apă deversate pentru creşterea diluţiei.
Grupul de Suport Tehnic din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează permanent şi atent întregul proces de prăbuşire controlată din Câmpul I de Sonde, întrunindu-se în şedinţe de lucru ori de căte ori este necesar.
În perioada 19 – 21 august 2009, Corpul de Control al Primului- Ministru va efectua un control, care constă în verificarea respectării cadrului legal în ceea ce priveşte efectuarea evaluărilor pentru acordarea de despăgubiri persoanelor, ale căror proprietăţi au fost afectate/calamitate, ca urmare a lucrărilor de lichidare a situaţiei din Câmpul I şi Câmpul II de Sonde de la Ocnele Mari.
În cursul zilei de miercuri, 19 august, echipa de control a luat contact cu doleanţele locuitorilor din zona afectată, vorbind cu fiecare familie în parte şi verificând situaţia la faţa locului. Acest control urmează să fie finalizat în zilele următoare, prin întocmirea unui Raport de Control, care va fi prezentat Primului-Ministru şi care va cuprinde concluzii, constatări, propuneri şi măsuri ce urmează a fi luate în continuare.
În cursul zilei de mâine, 20 august 2009, va prezentă la Ocnele Mari o nouă comisie de evaluare din partea societăţii Conversmin, pentru a detensiona şi rezolva situaţia gospodăriilor familiilor aflate în chiuvela lacului de pe Pârâul Sărat
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a asigurat un transport de 5000l apă pentru locuitorii satului Cosota, dintre care 1000l pentru rezerva tampon, aflată înt-o zonă uşor accesibilă, iar restul a fost distribuit către populaţie.
Întrucât se menţine codul ROŞU, la Ocnele Mari sunt pregătite să acţioneze 20 cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea sub coordonarea prim-adjunctului ISU, locotenent-colonel Cornea Nicolae cu o barcă pneumatică (utilă pentru facilitarea tranzitului persoanelor peste porţiunea inundată), un camion, o autospecială care aparţine Grupei Operative, o salvare (SMURD).
Din partea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi participă zece cadre cu trei autoturisme de intervenţie, acestea efectuând acţiunea de stopare a accesului în zona de risc, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea este prezent în zonă cu cinci cadre şi o autospecială. La sediile instituţiilor mai sus amintite se află cadre pregătite să acţioneze în orice moment. Serviciul Voluntar Situaţii de Urgenţă Ocnele Mari acţionează cu şase persoane în zonă.
Nu se impune evacuarea altor persoane sau bunuri, până în acest moment.
Comandament Tehnic – Ocnele Mari