Grădiniţe aglomerate
Grădiniţe aglomerate
În această perioadă, la grădiniţele din Râmnicu Vâlcea este din nou criză de locuri, cererile depăşind cu mult posibilităţile unităţilor de învăţământ. Părinţii care doresc să-şi înscrie copiii la cămin sau la grădiniţă au ajuns să formuleze cererile cu un an sau doi înainte de împlinirea vârstei potrivite, deoarece în acest fel au şanse să găsească locuri. Cei care s-au trezit anul acesta au astfel toate şansele să fie nevoiţi să-şi îngrijească singuri odraslele timp de încă un an.
Mansardările realizate pe bani greoi de Primăria Râmnicului nu au ajutat la nimic, deoarece grădiniţele tot nu fac faţă numărului din ce în ce mai mare de solicitări. În Râmnic, funcţionează 24 de grădiniţe de stat şi trei particulare, cu peste 3.500 de locuri. Cele mai multe solicitări vizează grădiniţele cu program prelungit, deoarece sunt mulţi părinţi care lucrează peste program şi nu îşi pot lua copiii acasă în jurul orei 12.00. (A.V.)