|sâmbătă, aprilie 20, 2024
  • Follow Us!

învăţământul la distanţă “made in Bondrea” a fost interzis 

• În atenţia candidaţilor la Universitatea Spiru Haret:

Învăţământul la distanţă „made in Bondrea” a fost interzis

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a continuat miercuri, 23 septembrie, seria dezvăluirilor cu privire la ilegalităţile din cadrul fabricii de studenţi a lui Aurelian Bondrea de la Universitatea Spiru Haret. „După ce s-a făcut un control la Spiru Haret s-au produs următoarele evenimente: Guvernul a emis o ordonanţă în care a stabilit ceea ce trebui să facă Spiru Haret şi studenţii instituţiei. Ordonanţa le dă dreptul să se transfere fie la programe de studiu autorizate de la Spiru Haret, fie la alte universităţi care au programele respective de studii. Spiru Haret nu mai are voie să facă învăţământ la distanţă. Toate centrele din ţară şi din afara ţării sunt închise”, a declarat ministrul Educaţiei. Rectorul Universităţii Spiru Haret nu mai este validat de Ministerul Educaţiei din anul 2000, a mai spus Ecaterina Andronescu.

Dacă universitatea refuză să aplice legea şi continuă înscrierile o vom scoate în afara legii,  a anunţat ministrul. Ecaterina Andronescu a spus că oficial nu există informaţii că universitatea face în continuare înscrieri la specializările neacreditate, dar ministerul va face un nou control după începerea noului an universitar.
Ecaterina Andronescu a declarat că MEC vrea să desfiinţeze chiar din acest an toate centrele ID din cadrul Universităţii Spiru Haret. „Vrem să desfiinţăm chiar din toamnă toate centrele ID ale Universităţiui Spiru Haret, fie că vorbim de centrele din ţară, fie că vorbim de centrele din afară”, a anunţat Ecaterina Andronescu. „Am decis desfiinţarea a tuturor centrelor ID din cadrul Universităţii Spiru Haret. De asemenea, am decis anularea a 92 de titluri de profesori şi conferenţiari, iar Universităţii Spiru Haret i se retrage dreptul de a organiza examenul de licenţă până când se va efectua o evaluare de către ARACIS”, a anunţat recent ministrul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu a adăugat că studenţii care sunt înscrişi la forma de învăţământ la distanţă se vor putea transfera la specializările acreditate. Potrivit raportului, ARACIS va face o nouă evaluare la nivelul întregii universităţi, iar în urma măsurilor propuse, universitatea să intre în legalitate. Ministrul Educaţiei a declarat că, în acest moment, nu se poate face diferenţa între diploma de licenţă la zi şi la distanţă, în condiţiile în care toţi absolvenţii au fost trecuţi într-o bază de date comună. Aşadar, analiza va continua.
Printre măsurile propuse de Ministerul Educaţiei pentru intrarea în legalitate a Universitatăţii Spiru Haret se mai numără şi obligaţia instituţiei de învăţământ de a corela cifrele de şcolarizare cu elementele legate de capacitatea instituţională şi reducerea acestora, astfel încât să fie asigurate standardele naţionale de asigurare a calităţii.

Potrivit Ecaterinei Andronescu, s-a constatat că la „Spiru Haret” raportul student pe cadru didactic este de 438 de studenţi la un profesor, în timp ce în evaluările pe care le face ARACIS-ul, acest raport nu trece de 25 de studenţi la un profesor. Corpul de Control al Ministerului Educaţiei a întocmit lista celor 92 de persoane care au obţinut ilegal aceste titluri, printre acestea numărându-se Dan-Radu Ruşanu, senator PNL, Jenică Drăgan, fost sef al Direcţiei arme, explozivi şi substanţe chimice din IGP, precum şi Aurelian Bondrea, fiul rectorului de la Universitatea „Spiru Haret”. (N.T.)

Leave a Response