|marți, aprilie 16, 2024
  • Follow Us!

Fostul şef al Poliţiei vrea la Prevenire, dar nu are funcţie disponibilă 

Fostul şef al Poliţiei vrea la Prevenire, dar nu are funcţie disponibilă

Fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, comisarul şef Florian Marin s-a hotărât să accepte „superoferta” venită din partea conducerii Poliţiei, de a accepta o funcţie de ofiţer în cadrul compartimentului de prevenire a criminalităţii, dar momentan nu există o funcţie disponibilă pentru el. Actualul şef, Nicolae Sărdărescu, a încercat să explice că fostul său şef ar fi meritat o funcţie mai bună decât ceea ce îşi doreşte în prezent, însă îi va respecta dorinţa. Mai mult, Sărdărescu a încercat să abordeze subiectul demisiei lui Florian Marin, susţinând că nu din cauza lui sau a politicii acesta a renunţat la funcţie.

Eforturile lui Sărdărescu, de a masca aceasta înlocuire, au fost însă zadarnice, fiind cunoscut faptul că Marin a renunţat la post în urma unor presiuni politice şi a unor reclamaţii din partea procurorilor. „Eu am avut discuţii cu dânsul şi mi-a spus foarte clar care au fost motivele. Vă asigur că au fost doar unele de natură personală. Acesta a cerut să lucreze la Compartimentul de prevenire a criminalităţii, ca specialist 1 şi am obligaţia de a-i satisface dorinţa. Din păcate, momentan nu avem nici o funcţie disponibilă la acest compartiment”, a declarat Nicolae Sărdărescu, şeful IPJ Vâlcea. (A.V.)

Leave a Response