|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

PDL pregăteşte lansarea oficială a lui Băsescu la prezidenţiale, pe 17 octombrie 

PDL pregăteşte lansarea oficială a lui Băsescu la prezidenţiale, pe 17 octombrie

Democrat-liberalii se pregătesc pentru evenimentul de lansare oficială a preşedintelui Traian Băsescu pentru o nouă cursă prezidenţială, care va avea loc, cel mai probabil, în data de 17 octombrie, la Sala Palatului, din Capitală.

Conducerea PDL avea pregătite două date pentru lansarea lui Traian Băsescu, respectiv 10 şi 17 octombrie, în acest sens fiind rezervată Sala Palatului din Capitală, locul unde democrat-liberalii îşi organizează toate lansările şi evenimentele importante de campanie.

Surse din PDL au declarat pentru MEDIAFAX că, cel mai probabil, data finală pentru acest eveniment este 17 octombrie, o decizie finală urmând a transmisă de şeful statului staff-ului de campanie ale PDL în perioada premergătoare.

Lansarea lui Traian Băsescu va avea loc odată cu convocarea Conferinţei Naţionale a partidului, care va strânge la Sala Palatului aproximativ 7.000 de militanţi.

La lansare este posibil să participe şi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi politicieni din alte partide, care şi-au anunţat deja susţinerea pentru Băsescu, precum Constantin Simirad, Constantic Conţac, sau lideri ai PNŢCD.

Până în data de 17 octombrie, şeful statului îşi va continua periplul prin ţară, evenimentul formal de la Sala Palatului fiind organizat astfel încât PDL să îşi anunţe susţinerea pentru Traian Băsescu.

Democrat-liberalii au fost informaţi, la Colegiul Director al partidului de sâmbătă, că pot începe acţiunea de strângere de semnături, în condiţiile în care Traian Băsescu şi-a anunţat în aceeaşi zi intenţia de a candida pentru un nou mandat de preşedinte.

PDL doreşte să strângă aproximativ un milion de semnături pentru susţinerea candidatului Traian Băsescu, legea obligând strângerea a maxim 200.000 de semnături, ce vor fi depuse la BEC împreună cu dosarul de candidatură.

Conducerea PDL a analizat, în şedinţa Colegiului Director, şi elementele de strategie electorală, preşedinţii de filiale primind instrucţiuni privind o campanie intensă de tip „door to door”, împărţirea de pliante în căsuţele poştale şi transmiterea unui mesaj unitar în ţară. (Mediafax)

Leave a Response