Traian Băsescu va fi din nou preşedintele românilor!
Preşedintele PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, a declarat la Mihăeşti:
Traian Băsescu va fi din nou preşedintele românilor!
Preşedintele PD-L Mircia Gutău s-a aflat duminică, 4 octombrie, în mijlocul cetăţenilor din comuna Mihăeşti. Peste 300 de persoane au venit să-l cunoască pe primarul municipiului Râmnicu Vâlcea. „Astăzi am primit 184 de noi membrii în rândul Partidului Democrat Liberal, asta spune că PDL se apropie de cetăţean. Scopul meu şi al partidului pe care îl conduc este de câştiga alegerile, pentru prima dată în judeţul Vâlcea. Eu cred că avem toată susţinerea, avem motive pentru că se ştie că ieri preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat candidatura.”, a declarat Gutău în faţa proaspeţilor membrii ai PDL.
Referindu-se la lansarea candidaturii lui Traian Băsescu pentru prezidenţiale Gutău spune că preşedintele României a preferat un act simplu fără fast. „Nu a făcut-o în stil comunist la Sala Palatului, şi-a anunţat candidatura între oameni. Eu sunt convins că deşi presa centrală într-o bună măsură este împotriva lui, spunând că dacă tot ce mişcă în ţară, dacă bate vântul din stânga sau din dreapta, e de vină preşedintele Traian Băsescu, dacă a rămas o femeie însărcinată e de vină preşedinitele, că dacă a murit nu ştiu cine tot Băsescu e de vină, aşadar cu toate acestea preşedintele Băsescu va câştiga zdrobitor”, a mai spus Gutău.
Gutău a mai vorbit despre importanţa investiţiilor generatoare de locuri de muncă şi de absorbţie de fonduri. „De exemplu, municipiul Râmnicu Vâlcea, a ocupat locul I pe ţară, anul trecut la nivel de investiţii între capiatalele de judeţ. Şi în acest an ne vom situa la fel de bine sunt convins, pentru că am reuşit să atragem multe fonduri străine cu o cofinanţare din partea administraţiei locale de doar 2%. De altfel pentru marea majoritate a investiţiilor pentru Râmnic au fost aprobate aproape 80 de milioane de euro”, a declarat preşedintele PDL Vâlcea, care este totodată şi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
Referindu-se la afirmaţia pe care Ioan Rus, membru al PSD, a făcut-o, sâmbătă, pe un post central de televiziune, privind o eventuală refacere a coaliţiei PSD -PDL după alegerile prezidenţilae, Mircia Gutău a spus: „După alegeri cu siguranţă se va face o alianţă, orice variantă este posibilă, însă partidul care va veni la guvernare alături de PDL va trebui să fie curăţat. Există varianta să se facă o alianţă cu o parte din liberali, există varianta să se facă cu PSD – eul, există varianta ca PDL să se întărească foarte puţin şi să conducă singur, o mare şansă există. Veţi vedea în şase decembrie. Ceea ce este sigur, este că pe 6 decembrie va câştiga Traian Băsescu”