Viol imaginar, reclamat după şase luni
Viol imaginar, reclamat după şase luni
O adolescentă de 14 ani din comuna vâlceană Racoviţa a reclamat la sfârşitul săptămânii trecute că ar fi fost violată în urmă cu … şase luni de un bărbat care se află în prezent la închisoare. Fata a spus că violul ar fi avut loc în cursul lunii aprilie 2009, autorul fiind o persoană pe care o cunoştea cu numele de “Nicu”. „Minora a fost dusă la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, unde s-a stabilit că prezenta o deflorare completă, a cărei dată nu a putut fi precizată.
În cursul cercetărilor s-a stabilit că minora a întreţinut de bunăvoie raporturi sexuale cu Iulian Munteanu (21 de ani), din comuna Racoviţa, care este în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, pentru comiterea mai multor furturi. Cercetările continuă pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele, urmând ca la finalizarea acestora dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea cu propunere procedurală”, a precizat inspectorul Diana Smărăndoiu, de la Poliţia Vâlcea.