Nicolae Sărdărescu, măturat de la şefia Poliţiei Vâlcea
Cel mai scurt mandat de inspector şef
Nicolae Sărdărescu, măturat de la şefia Poliţiei Vâlcea
Nicu Trandafir
Comisarul şef Nicolae Sărdărescu are zilele numărate la comanda Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Concursul organizat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în urmă cu nici o lună, pentru ocuparea funcţiei de şef al IPJ Vâlcea ar urma să fie anulat. Motivul? Nicolae Sărdărescu nu ar fi trebuit să fie acceptat să participe la concurs deoarece nu îndeplinea condiţia minimală, prevăzută în anunţul postat pe site-ul MAI: „Candidatul trebuie să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului de inspector şef“. În fişa postului scrie clar: „Pregătirea necesară ocupantului postului – pregătire de bază: studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice, economice, management sau sociologie“.
Cum comisarul şef Nicolae Sărdărescu nu are astfel de studii (fiind absolvent al Facultăţii de Mine), nu ar fi trebuit să fie acceptat la concurs. La această dată, există speculaţii cum că varianta PDL la conducerea Poliţiei ar fi Eugen Neaţă, cel care a candidat la această funcţie împotriva lui Sărdărescu. O altă variantă este comisarul şef Ion Preda, şeful Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea. La ultima conferinţă de presă a PD-L Vâlcea, prim-vicepreşedintele Romulus Bulacu nu a confirmat aceste informaţii. „Încă nu s-au luat decizii finale suntem în faza de discuţii. La poliţie ne-am dori să îl schimbăm pe actualul şef pentru că din informaţiile pe care le avem şi noi se pare că acel concurs a fost făcut pe sub mână. Adică a fost făcut ca să ştie doar anumite persoane despre el. Nu PDL-ul trebuie să decidă cine va veni la conducere şi nu am discutat până acum varianta Eugen Neaţă” a spus prim-vicepreşedintele PDL Vâlcea.