|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

A murit strivit de camionul cu gresie 

A murit strivit de camionul cu gresie

Noi victime pe şoselele judeţului Vâlcea. Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut  pe DN 7, în timp ce conducea un camion încărcat cu gresie spre Sibiu. Bărbatul de 25 de ani din comuna Topalu, judeţul Constanţa nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed şi a intrat în derapaj. S-a tamponat de o altă autoutilitară staţionată în afara părţii carosabile, după care s-a  răsturnat cu maşina pe malul râului Olt, Tânărul a decedat pe loc, după ce camionul plin cu gresie s-a răsturnat peste el, strivindu-l.

„Din accident a rezultat decesul, pe loc, al conducătorului autocamionului, fiind necesară intervenţia echipajului de la descarcerare, pentru scoaterea acestuia dintre fiarele contorsionate”, a declarat inspectorul de poliţie Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Şoferul autoutilitare parcate a fost şi el rănit grav în urma impactului. Şoferul din Bucureşti a fost transportat la Spitalul Judeţean Sibiu pentru a primi îngrijiri  medicale. Pentru a putea ridica de pe DN7 camionul a fost nevoie de o macara.

Circulaţia pe DN 7 nu a fost însă perturbată, traficul  desfăşurându-se în condiţii normale. Alte două accidente rutiere mortale au fost înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute. Adrian Brănescu (36 de ani), din comuna Lăcusteni a acroşat-o din neatenţie, în comuna Zătreni pe Vergica Bădescu (61 de ani), din comuna Zătreni, care se deplasa pe bicicletă, fără a purta elemente reflectorizante, pe partea dreaptă a drumului, femeia decedând pe loc. Pietonul Gheorghe Dospina (54 de ani) a fost şi el accidentat mortal în comuna Stoeneşti de Florea Moşteanu (45 de ani), aflat la volanul maşinii sale.

Leave a Response