La Horezu s-a dat în funcţiune o nouă investiţie
La Horezu s-a dat în funcţiune o nouă investiţie
Marţi, 20 octombrie 2009, orele 12,00, în oraşul Horezu a avut loc inaugurarea şi punerea în funcţiune a investiţiei „Reabilitare drum forestier Romanii de sus – Lunga, oraşul Horezu, judeţul Vâlcea”, investiţie realizată din fonduri europene prin Programul SAPARD.
Investiţia ce face obiectul proiectului „Reabilitare drum forestier Romanii de sus – Lunga, oraşul Horezu, judeţul Vâlcea” s-a înscris în obiectivele Programului SAPARD, măsura 3.5 – Drumuri forestiere şi are o valoare totală de 3.533.006 lei, din care 3.057.787 lei cheltuieli eligibile.
Obiectul investiţiei l-a constituit realizarea unei noi infrastructuri a drumului forestier Romanii de sus – Lunga, care, începând de acum, asigură condiţii optime pentru:
– transportul materialului lemnos rezultat din exploatările forestiere;
– accesul locuitorilor pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere a pădurii, lucrărilor agricole, de împădurire a suprafeţelor defrişate, precum şi a muncitorilor care se ocupă de recoltarea fructelor de pădure şi plantelor medicinale ce cresc din belşug în zonă şi care constituie o sursă de venituri pentru cetăţenii satelor aparţinătoare oraşului;
– accesul turiştilor către viitorul sat de vacanţă de la Vf. Roman şi din împrejurimi.
Lucrările de reabilitare au constat în: realizarea elementelor geometrice ale drumului, consolidări de maluri, construcţia unor ziduri de sprijin, reabilitarea podeţelor existente şi construcţia altora noi, consolidarea taluzelor, colectarea apelor provenite din izvoare cât şi a celor pluviale provenite de pe versanţi, marcaje şi semnalizări rutiere, etc.
Drumul deserveşte o suprafaţă de 2.310 hectare, din care: 2.011 hectare pădure şi 299 hectare constituite din terenuri agricole, păşuni alpine şi zone turistice şi are o lungime de 8,4 kilometri.