|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie este alături de salariaţii Oltchim 

Comunicat de presă

Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie este alături de salariaţii Oltchim

• Preşedintele FSLCP, Achille Costin Duţu: „Grupul PCC, s-a opus oricăror iniţiative de dezvoltare a societăţii Oltchim din Râmnicu Vâlcea şi de diversificare a activităţii acesteia şi pe alte produse“ Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, în calitatea sa de reprezentantă a lucrătorilor şi lucrătoarelor din Chimie şi Petrochimie din România, a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul PCC, difuzat cu obstinaţie de întreaga presă naţională, dar şi de o parte a presei locale.

Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie consideră că poziţia adoptată de PCC în calitatea sa de acţionar minoritar al S.C. «OLTCHIM» S.A. este una care nu reflectă realitatea şi care nu are nici un fel de legătură cu
strategia de dezvoltare viitoare a societăţii comerciale.

De altfel, atâta timp cât a avut reprezentanţi în Consiliul de Administraţie al S.C. «OLTCHIM», Grupul PCC, s-a opus oricăror iniţiative de dezvoltare a societăţii comerciale şi de diversificare a activităţii acesteia şi pe alte produse.

Mai mult decât atât, utilizându-şi calitatea de acţionar minoritar şi lobby-ul pe care îl au la Comisia Europerana, Grupul PCC a întreprins orice demersuri menite să discrediteze S.C. «OLTCHIM» S.A. şi să zădărnicească obţinerea creditelor necesare pentru preluarea instalaţiei de piroliză de la «Arpechim» Piteşti.

Dacă la ora aceasta S.C.OLTCHIM S.A. nu îşi poate desfăşura în mod normal activitatea, acest fapt se datorează în mare măsură conduitei absolut neprincipiale pentru un acţionar, a Grupului PCC.

Întreaga opinie publica din România, ar trebui sa cunoască faptul că Grupul PCC, este cel care a depus o scrisoare de intenţie pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni al S.C. «OLTCHIM », la un preţ mai mic decât ar fi preţul acesteia în situaţia în care ar avea în componenţa sa şi instalaţia de piroliză.

Din păcate, din acel comunicat difuzat cu obstinaţie nu se întrevede nici o referire la modul de rezolvare a problemelor sociale cu care se confruntă salariaţii SC «OLTCHIM», iar acest fapt ne face sa ne gândim că pentru Grupul PCC, importantă este doar obţinerea controlului asupra uneia dintre cele mai însemnate societăţi din economia naţională, fără ca problematica socială şi profesională să aibă vreo importanţă!

Dezavuăm cu fermitate acest comportament plin de un cinism bine calculat.

PREŞEDINTE Achille Costin Duţu

Leave a Response