|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

UN BĂRBAT DIN RM. VâLCEA A DECEDAT, DUPĂ CE A CĂZUT PRINTRE BALUSTRADE, DE LA ETAJUL 3 AL UNUI BLOC 

   UN BĂRBAT DIN RM. VÂLCEA A DECEDAT, DUPĂ CE A CĂZUT PRINTRE BALUSTRADE, DE LA ETAJUL 3 AL UNUI BLOC

              Aseară, la ora 21.11, Poliţia municipiului Rm. Vâlcea a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că la parterul unui bloc se afla cadavrul lui ION A., de 45 ani, din Rm. Vâlcea.
         La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, care a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, ION A. a avut o discuţie în contradictoriu cu fiul său, pe care a încercat să-l lovească şi, alergându-l pe casa scărilor, din cauza stării de ebrietate în care se afla s-a dezechilibrat şi a căzut printre balustrade, de la etajul 3.
         S-a luat măsura transportării cadavrului la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, pentru efectuarea necropsiei, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul să fie înaintat la parchet cu soluţie procedurală.

   FURT DE CABLU TELEFONIC LA LUNGEŞTI –CERCETĂRILE CONTINUĂ ÎN VEDEREA IDENTIFICĂRII AUTORILOR

             Ieri, în jurul orei 10.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Lungeşti au fost sesizaţi de către NICOLAE B., cu privire la faptul că în noaptea 26/27 octombrie a.c., persoane necunoscute au sustras cablul telefonic din reţeaua aeriană ce făcea legătura între comunele Ştefăneşti şi Lungeşti.
      În temeiul sesizării la faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani care, împreună cu cei de la postul de poliţie, a efectuat primele verificări.
    Astfel, s-a constatat că reţeaua de cablu telefonic aerian lipsea pe o distanţă de circa 200 m şi se observau urme de tăiere la nivelul cablului, precum şi urme de răvăşire a  covorului de frunze din jurul copacilor situaţi în apropierea stâlpilor de susţinere.
    În continuare se efectuează cercetări în vederea identificării şi tragerii la raspundere penală a autorilor faptei.

   2 BĂRBAŢI DEPISTAŢI ÎN FLAGRANT DE POLIŢIŞTII DIN BERBEŞTI, ÎN TIMP CE AU SUSTRAS 5 TONE CĂRBUNE
 

              La data de 27 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti au organizat o acţiune pe linia sustragerilor de cărbune, în timpul căreia, în zona staţiei CFR, au fost depistaţi în flagrant GHEORGHE T., de 36 ani şi MARIAN S., de 23 ani, ambii din oraşul Berbeşti, care sustrăgeau cărbune lignit, din vagoanele staţionate.
A fost ridicată cantitatea de 5 tone cărbune lignit, care a fost lăsată în custodia Primăriei oraşului Berbeşti, până la definitivarea cercetărilor.
Faţă de cei doi autori se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 6 din  Legea 289/2005.

   RADIO-CD SUSTRAS DINTR-UN AUTOTURISM, LA DRĂGĂŞANI

     Aseară, în jurul orei 22.50, patrula formată din agenţi de poliţie ai Biroului de ordine şi siguranţă publică Drăgăşani a fost sesizată verbal de PETRE S., de 42 ani, din municipiul Drăgăşani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din autoturismul proprietate personală, un radio CD.
      În baza celor sesizate a fost anunţată echipa operativă care, din primele verificări a stabilit că autoturismul, în momentul comiterii faptei se afla parcat pe o alee, locul nefiind iluminat, iar persoane necunoscute au spart geamul de la portiera dreapta faţă, au pătruns în interior fără a deschide portiera,  de unde au sustras un radio CD, în valoare de 450 lei.
              Cercetările continuă pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului cauzat.

   100 GR. BIJUTERII DIN AUR ŞI 3000 LEI SUSTRASE DINTR-UN APARTAMENT DIN RM. VÂLCEA

             Aseară, în jurul orei 20.40, Poliţia municipiului Rm. Vâlcea a fost sesizată prin sistemul 112 de către DANIEL O., locatarul unui bloc din Rm.Vâlcea, cu privire la faptul că la etajul 2, uşile de acces de la 2 apartamente prezentau urme de forţare, existând posibilitatea ca acestea să fi fost sparte.
              Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că unul dintre apartamente aparţinea lui CARMEN C., iar uşa de acces în interior prezenta urme de forţare la ambele sisteme de închidere tip butuc.
               Din interior s-au sustras aproximativ 100 grame bijuterii din aur şi 3.000 lei.                       
               În celălalt apartament, aflat în renovare, s-a pătruns prin ruperea butucului de la sistemul de închidere al uşii de acces din lemn, dar nu au fost sustrase bunuri, obiecte sau alte valori.
             Se efectuează verificări specifice în vederea identificării autorilor.

Leave a Response