Emilian Frâncu, un senator cu care vâlcenii se pot mândri
Emilian Frâncu, un senator cu care vâlcenii se pot mândri
În calitate de senator de Vâlcea am încercat să reprezint cât mai bine interesele alegătorilor atât în Parlament, cât şi în teritoriu.
Săptămânal am acordat audienţe la cele 5 birouri parlamentare din Râmnicu Vâlcea, Brezoi, Călimăneşti, Băbeni, Horezu. Am participat la conferinţele de presă ale Partidului Naţional Liberal, precum şi la întâlnirile zonale organizate cu ocazia începerii campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
Am susţinut până în prezent 47 iniţiative legislative şi 30 de declaraţii politice. Am adresat membrilor Guvernului un număr de 71 de întrebări şi 27 interpelări, iar primului ministru, 15 interpelări.
Printre problemele ridicate în întrebările şi interpelările adresate Guvernului s-au numărat posibilitatea alocării de fonduri pentru lăcaşele de cult bisericesc aflate pe raza judeţului Vâlcea (biserica din Proieni, biserica din Olari, Cîineni, Mihăeşti etc), obţinerea de fonduri pentru obiective construite din fonduri pe OG7/2006 (punte pietonală peste râul Topolog la Galicea, teren de sport la Şirineasa), sprijinirea sistemului sanitar vâlcean prin alocarea de fonduri pentru Spitalul nr. 1 şi pentru Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, sprijinirea unităţilor de învăţământ vâlcean, sprijinirea turismului balnear, fonduri pentru echilibrarea bugetelor (Alunu, Berbeşti, Runcu), etc.
Ultimele mele iniţiative legislative aprobate de Senatul României au fost cele care prevedeau: a) creşterea graduală a alocaţiei de stat pentru copii de la 42 de lei cât este acum, până la 150 lei, în funcţie de veniturile salariale ale familiilor din care provin aceştia; b) neimpozitarea pensiilor sub 1200 RON.
Am cerut Biroului Permanent al Senatului să se posteze pe Internet în dreptul fiecărui parlamentar pe lângă datele actuale şi două aspecte noi: prezenţa şi numărul luărilor de cuvânt în plen din considerentul că în acest fel parlamentarii vor încerca să fie mai activi şi să îşi reprezinte mai bine cetăţenii din colegiu.
Prezent – agendă statistică a activităţii mele:
I. Iniţiative legislative
|
Senatori |
Apartenenţă |
28.oct |
1 |
Frâncu Emilian Valentin |
PNL |
47 |
2 |
Urban Iulian |
PD-L |
45 |
3 |
David Gheorghe |
PD-L |
39 |
|
Coca Laurentiu |
PSD+PC |
15 |
|
Jurcan Dorel |
PD-L |
9 |
II. Declaraţii politice
|
Senatori |
Apartenenţă |
28.oct |
1 |
Frâncu Emilian Valentin |
PNL |
30 |
2 |
Oprea Dumitru |
PD-L |
25 |
3 |
David Gheorghe |
PD-L |
23 |
|
Jurcan Dorel |
PD-L |
2 |
|
Coca Laurentiu |
PSD+PC |
1 |
|
|
||
III. Întrebări |
|||
|
|
|
|
|
Senatori |
Apartenenţă |
28.oct |
1 |
Frâncu Emilian Valentin |
PNL |
71 |
2 |
Boagiu Anca-Daniela |
PD-L |
30 |
3 |
Oprea Dumitru |
PD-L |
28 |
|
Jurcan Dorel |
PD-L |
3 |
|
Coca Laurentiu |
PSD+PC |
1 |
|
IV. Interpelări |
||
|
|
|
|
|
Senatori |
Apartenenta |
28.oct |
1 |
Frâncu Emilian Valentin |
PNL |
27 |
2 |
David Gheorghe |
PD-L |
20 |
3 |
Igaş Traian Constantin |
PD-L |
15 |
|
Jurcan Dorel |
PD-L |
7 |
|
Coca Laurentiu |
PSD+PC |
6 |
|
V. Interpelări Prim-Ministru |
||
|
|
|
|
|
Senatori |
Apartenenta |
28.oct |
1 |
Frâncu Emilian Valentin |
PNL |
15 |
2 |
Nedelcu Vasile |
PNL |
5 |
3 |
Voiculescu Dan |
PSD+PC |
5 |
|
Coca Laurentiu |
PSD+PC |
0 |
|
Jurcan Dorel |
PD-L |
0 |
În vederea unei cât mai bune informări a alegătorilor cu privire la activitatea mea parlamentară, voi prezenta lunar un raport de activitate cuprinzând cele mai importante iniţiative legislative, întrebări şi interpelări susţinute dar şi aspecte din activitatea din circumscripţie.
Consider că un dialog permanent cu alegătorii îmi oferă posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape problemele cu care se confruntă aceştia, de aceea, orice propunere venită de la cetăţeni este binevenită.
EMILIAN FRÂNCU, SENATOR PNL DE VÂLCEA