|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Ancheta despre distrugerea muniţiei, în favoarea UM Băbeni 

Ancheta despre distrugerea muniţiei, în favoarea UM Băbeni

Anda Vlad

Ancheta demarată de autorităţi pentru distrugerea muniţiei din Taiwan la Uzina Mecanică Băbeni este până în prezent în favoarea societăţii vâlcene, ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga declarând că distrugerea s-a făcut „perfect legal”. La finalul audierii din Comisia de apărare din Camera Deputaţilor, Blaga a precizat că distrugerea muniţiei din Taiwan s-a desfăşurat „perfect legal”, în timp ce unii deputaţi au suspiciuni cu privire la modul în care a ajuns şi a fost descărcată muniţia în port. „Am prezentat şi situaţia pe care noi o cunoaştem faţă de cazul Băbeni.

Am arătat foarte clar că, din toate datele pe care le avem, nu poate fi făcută nici o legătură între două acţiuni, cea desfăşurată de MAI şi DGIPI încă din noiembrie anul trecut la Uzina Mecanică Băbeni şi pentru care există un dosar înregistrat la Judecătoria Vâlcea încă din 19 ianuarie, privind unele ilegalităţi care s-au petrecut acolo şi a comercializării trotilului care ar fi trebuit distrus şi alte acţiuni care s-au făcut pentru a obţine fonduri pentru plata salariaţilor” a spus Blaga, făcând referire la un contract al Uzinei Mecanice Băbeni cu Ministerul Apărării, în urma căruia a fost sesizată Judecătoria Vâlcea, un ofiţer MApN fiind cercetat.

În opinia lui Blaga, singura legătură dintre acest caz şi contractul privind distrugerea muniţiei din Taiwan este locul în care s-a desfăşurat operaţiunea, pe traseul afacerii totul desfăşurându-se „perfect legal”, potrivit ministrului. „Mai departe este cealaltă situaţie, din Portul Constanţa, când a fost adusă în ţară muniţia pentru a fi distrusă la Băbeni. Singura legătură este Băbeni. Această operaţiune s-a desfăşurat perfect legal”, a precizat ministrul Internelor. Pe de altă parte, vicepreşedintele Comisiei de Apărare, deputatul PSD, Marian Săniuţă, a spus că membrii comisiei au ajuns la concluzia că pe traseul Constanţa – Băbeni nu au existat „nici un fel de ilegalităţi” în timpul transportului de muniţie.

Totuşi, Săniuţă a declarat că, în urma audierii jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, au apărut două noi probleme care trebuie clarificate. „Sunt două subiecte pe care noi nu le-am discutat până astăzi şi anume modul în care transportul de muniţie a intrat în apele româneşti şi alta cu privire la modul în care firma Ice Age, deţinută de Raluca Băsescu a descărcat muniţia în port, dacă avea sau nu nevoie de un aviz special.

Sunt aspecte pe care noi le-am luat astăzi la cunoştinţă, despre care nu ştiam până acum”, a spus vicepreşedintele Comisiei. Liberalul George Scutaru a afirmat şi el că audierile din cadrul Comisiei de Apărare vor continua şi în perioada următoare, aşteptându-se un răspuns din partea administratorului firmei Oxo Network, Cornel Purcărea, care a invocat până acum mai multe probleme de sănătate. 

Leave a Response