|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

încă un pas spre realizarea autostrăzii care va trece prin Vâlcea 

• Odată cu dezbaterile publice din Câineni şi Racoviţa,

Încă un pas spre realizarea autostrăzii care va trece prin Vâlcea

În cursul lunii decembrie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va organiza mai multe întâlniri la sediul unor primării în vederea dezbaterii şi prezentării raportului evaluarii impactului asupra mediului privind proiectul „Autostrada Sibiu – Piteşti”, cu amplasament în judeţele Sibiu, Vâlcea şi Argeş. Astfel, dezbaterile publice vor avea loc după următorul program: în 15 decembrie 2009 în comuna Câineni, iar în 16 decembrie 2009 în comuna Racoviţa. Informaţiile privind potenţialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate şi la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului din Bucureşti.

Traseul autostrăzii Sibiu – Piteşti se va desfăşura între Veştem (intersecţia cu drumul expres Sibiu – Făgăraş) şi Pitesti (intersecţia cu centura Piteşti). Traseul va avea o lungime de circa 116 km. Din cei 846 km ai Coridorului Pan-European nr. IV, care se desfăşoară pe teritoriul României, singurul sector pentru care există doar o fază preliminară de proiectare este Sibiu – Piteşti. Prin realizarea acestui sector de autostradă, traficul ce se va desfăşura pe direcţia ei, va beneficia de condiţii superioare de circulaţie, care se vor concretiza într-o serie de avantaje economice, precum: reducerea cheltuielilor de exploatare a vehiculelor; reducerea timpului de parcurs şi a pierderilor aferente acestuia; grad sporit de siguranţă şi deci o reducere a pierderilor din accidente; reducerea poluării mediului la traversarea localităţilor pe traseele existente.

Cei care au realizat studiul de fezabilitate preconizează că autostrada Sibiu – Piteşti va fi dată în exploatare abia în 2015, la un cost total de 3,5 miliarde euro. Potrivit proiectanţilor, acest studiu de fezabilitate este singurul făcut, până acum, pentru vreun sector din Coridorul Pan-European IV. Sumele necesare de investit nu vor fi deloc mici, având în vedere că lungimea totală a podurilor, pasajelor şi viaductelor este preconizată la aproximativ 30 de km, la care se adaugă şi tuneluri rutiere în lungime de circa 5,6 km. Conform studiului de trafic întocmit, pentru majoritatea sectoarelor de drum DN7, între Piteşti şi Sibiu, capacitatea de circulaţie va fi depăşită în anul 2010. Valorile de trafic ce vor fi atrase de autostrada Sibiu – Piteşti, pentru perioada 2015 – 2035 vor fi cuprinse între 20.000 – 24.000 vehicule fizice la nivelul anului 2015 şi 34.000 – 41.000 de vehicule fizice la nivelul anului 2035. (P.C.)

Leave a Response