Ion Cîlea minte cu neruşinare atunci când vorbeşte de OLTCHIM
• Liderul PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, declară că
„Ion Cîlea minte cu neruşinare atunci când vorbeşte de OLTCHIM”
Profitând că sunt alegerile prezidenţiale şi pentru a-i creşte „cota de piaţă” a lui Mircea Geoană, preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, a găsit o metodă murdară de a atac PD-L şi pe Traian Băsescu. În acest sens, a aruncat pe piaţă următorul comunicat de presă plin de minciuni: „În ziua când românii sunt chemaţi în faţa urnelor pentru alegerile prezidenţiale, instalaţiile Societăţii OLTCHIM Râmnicu Vâlcea ar fi trebuit să funcţioneze la capacitatea maximă.
Aceste garanţii au fost date cu ocazia vizitelor din vară ale preşedintelui Traian Băsescu şi miniştrilor, în frunte cu însuşi premierul Emil Boc, care au făcut promisiuni şi au dat speranţe dintre cele mai optimiste. Din păcate, luna noiembrie este pe sfârşite, iar chimiştii de pe Platforma Industrială Râmnicu Vâlcea au ajuns la limita suportabilităţii. Ştiu că aţi fost minţiţi şi, din această cauză, aveţi tot dreptul să-i pedepsiţi pe cei care v-au amăgit.
Pedeapsa dumneavoastră, însă, nu trebuie să se manifeste prin neparticipare la vot. Votul dumneavoastră trebuie să se îndrepte către adevăraţii şi singurii salvatori! Ne cunoaştem de multă vreme, am fost colegi şi niciodată nu v-am înşelat aşteptările. La fel voi face şi după ce candidatul PSD, Mircea Geoană, va fi ales preşedinte al României cu ajutorul dumneavoastră”.
În replică la aceste acuzaţii, preşedintele PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, l-a acuzat pe Ion Cîlea că „minte cu neruşinare”. „Am discutat permanent cu directorul general Constantin Roibu situaţia de la Oltchim. Din păcate, totul s-a blocat la Eximbank, unde este şef tocmai cumantul lui Mircea Geoană. Sunt sigur că marţi sau miercuri se va semna contractul de garanţie pentru SC Oltchim SA. De minciuni cred că s-a săturat toată lumea. Ion Cîlea foloseşte acelaşi vocabular care se folosea pe timpul comuniştilor”, a declarat la finele săptămânii trecute liderul PD-L Vâlcea, Mircia Gutău. (P.C.)