Traian Băsescu şi Mircea Geoană au fost la egalitate în Vâlcea
• După reexaminarea voturilor anulate,
Traian Băsescu şi Mircea Geoană au fost la egalitate în Vâlcea
Conform ultimelor date centralizate duminică la ora 16,30, de către Biroul Electoral Central, preşedintele Traian Băsescu avea 1.129 de voturi valide, iar Mircea Geoană 934, după reexaminarea voturilor anulate din 43 de circumscripţii. La nivelul judeţului Vâlcea, BEC a recuperat 38 de buletine de vot nule, dintre care 19 pentru Traian Băsescu şi 19 pentru Mircea Geoană.
Procesul de reexaminare a voturilor anulate a fost reluat duminică dimineaţă, după ce a fost suspendat sâmbătă şi trebuie să fie finalizat până luni, la ora 15,00 – termenul dat de Curtea Constituţională. Luni, 14 decembrie, BEC va număra cele 800 de voturi anulate din diaspora, urmând ca, în câteva ore, să termine analiza voturilor din ţară.
Reverificarea cerută de Curtea Constituţională, la solicitarea PSD, n-a schimbat, până acum, rezultatul alegerilor. Diferenţa dintre candidaţi, în această etapă a numărătorii, este de aproape 200 de voturi.
Până duminică după-amiaza, Biroul Electoral Central a reuşit să numere şi să verifice peste 110.000 dintre cele aproape 140.000 de voturi declarate nule în turului doi al alegerilor prezidenţiale. Au fost verificate voturile declarate nule din 43 de circumscripţii. La BEC au ajuns voturile anulate din toate judeţele ţării, fiind aşteptate şi cele din diaspora.
Numărul voturilor declarate nule în turul doi al alegerilor prezidenţiale se ridică la 138.476. Buletinele de vot trebuie să fie văzute de toţi cei 17 membri ai BEC. Este prima dată în istoria de 20 de ani a proceselor electorale când se ia decizia reexaminării voturilor anulate.