|sâmbătă, aprilie 20, 2024
  • Follow Us!

„Autostrada Sibiu-Piteşti” devine realitate 

„Autostrada Sibiu-Piteşti” devine realitate

Prefectul Petre Ungureanu a participat marţi, 15 decembrie, la Primăria comunei Cîineni, la dezbaterea publică a Raportului evaluării impactului asupra mediului privind proiectul „Autostrada Sibiu-Piteşti”, cu amplasament în judeţele Sibiu, Vâlcea şi Argeş. Dezbaterea, necesară pentru obţinerea acordului de mediu, a fost organizată de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România iar prezentarea a fost făcută de către şefa serviciului Autorizări la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

La dezbatere au participat directorii instituţiilor deconcentrate interesate în realizarea proiectului: Poliţia Rutieră, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, APM, ITRSV,Garda de Mediu, ISU, SNIF, SGA, precum şi Secţia Drumuri Naţionale, ARR şi RAJDP.

Pe teritoriul judeţului Vâlcea, autostrada va urma traseul Câineni-Racoviţa- Perişani de la km.20+300 la km 57+100, lungimea totală în cele trei judeţe fiind de 116,64 km. Autostrada este prevăzută în Vâlcea cu 4 tuneluri, în Câinenii Mari, de 1,58 km, Robeşti, de 0,9 km, Racoviţa, 0,45 km şi Poiana, de 1,7 km.Nodurile rutiere permit accesul la autostradă iar în Vâlcea acesta este prevăzut la Cornet, la km 39+970, pentru legătura cu DN7, preluând traficul din Rm.Vâlcea.
Consilier comunicare

Leave a Response