Mircia Gutău: Sunt convins că Guvernul va scoate ţara din criză
Mircia Gutău: Sunt convins că Guvernul va scoate ţara din criză
Dragi vâlceni,
Deşi anul 2009 a fost unul greu pentru noi toţi, având în vedere criza economică, îmi exprim speranţa că în 2010 vom reuşi să ne revenim prin efortul nostru comun.
Aşa cum am demonstrat şi până acum, activitatea mea de preşedinte al PD-L Vâlcea, cât şi de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea va fi axată pe dialogul cu cetăţenii şi cu primarii localităţilor vâlcene.
Sunt convins că noul Guvern, prin măsurile pe care le are în vedere, va reuşi să scoată ţara din criză. Nu este uşor, pentru că unele măsuri sunt nepopulare, dar cred că doar făcând sacrificii putem obţine în cele din urmă rezultatele pe care le dorim cu toţii: modernizarea statului şi creştere economică.
Şi pentru 2010 am în vedere demararea unor proiecte ambiţioase: modernizarea parcului Zăvoi, construcţia unui pod peste râul Olăneşti în prelungirea străzii Carol, pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu, amenajarea şi modernizarea străzilor Aurelian Sacerdoţeanu şi Patriarh Iustinian Marina, lărgirea pasajului Hervil, prelungirea Bulevardului Tineretului.
Vă mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-aţi acordat până acum şi vă doresc să aveţi un an 2010 plin de realizări!
Mircia Gutău
Preşedinte PD-L Vâlcea