SC Călimăneşti Căciulata SA tremură economic din toate încheieturile
SC Călimăneşti Căciulata SA tremură economic din toate încheieturile
În cursul lunii trecute, Constantin Necşoiu, directorul general al societăţii Călimăneşti Căciulata SA, a dat publicităţii rezultatele economico-financiare înregistrate în cursul primelor nouă luni din 2009. Astfel, societatea a realizat în această perioadă o cifră de afaceri de peste 23,53 milioane lei (5,5 milioane euro), venituri totale de 24,16 milioane lei (cu 2,88% mai mici faţă de perioada similară a anului 2008), şi un profit de peste 190.000 lei (de două ori mai mare decât în perioada similară a anului 2008). Veniturile totale ale SC Călimăneşti Căciulata SA pe semestrul I 2009 au fost de 11 milioane lei, iar cheltuielile totale au fost de 13,1 milioane lei, rezultatul brut fiind de 2,1 milioane lei pierdere.
În 2009 societatea şi-a propus venituri de 35 milioane lei, un profit de 1 milion lei, şi un program de investiţii de 8,3 milioane lei. SC Călimăneşti Căciulata SA a realizat în 2008 venituri totale de 35,15 milioane lei, din care peste 99% au reprezentat venituri din activitatea operaţională. Cheltuielile totale s-au ridicat în 2008 la suma de 34,56 milioane lei, ceea ce înseamnă că SC Călimăneşti Căciulata SA a înregistrat un profit de circa 600.000 lei. Cu 217 salariaţi, SC Călimăneşti Căciulata SA a realizat în 2008 o cifră de afaceri de peste 34,26 milioane lei (8,2 milioane euro). În urmă cu şase luni, acţionarii de la SC Călimăneşti Căciulata SA au aprobat bilanţul contabil pe 2008, bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2009, şi programul de investiţii pentru anul 2009.
Datoriile totale au ajuns la 2,5 milioane euro
La data de 30 septembrie 2009, SC Călimăneşti Căciulata SA înregistra datorii totale de circa 10,45 milioane lei (aproape 2,5 milioane euro). În schimb, datoriile totale ale societăţii erau la data de 31 decembrie 2008 de circa 10 milioane lei, în timp ce creanţele s-au situat la nivelul de 1,21 milioane lei. La data de 30 iunie 2008, datoriile totale ale SC Călimăneşti Căciulata SA au ajuns la suma de 13 milioane lei, cu 30% mai mari faţă de începutul anului 2008. În cursul primelor şase luni din 2008, cheltuielile totale s-au ridicat la suma de 9,7 milioane lei, înregistrându-se o pierdere de peste 2,55 milioane lei. Spre exemplu, veniturile totale pe primele trei luni din 2008 au fost de circa 2,66 milioane lei, mai mici faţă de perioada similară a anului 2007, când au fost de 2,81 milioane lei (780.000 euro).
În aceste condiţii, SC Călimăneşti Căciulata SA a înregistrat în primul trimestru o pierdere record de 2,54 milioane lei (peste 700.000 euro). În urmă cu trei luni, acţionarii SC Călimăneşti Căciulata SA au aprobat prelungirea liniei de credit contractată cu CEC Bank, pentru finanţarea societăţii. Cu acest prilej, a fost aprobată constituirea de garanţie pentru aceasta asupra imobilului Hotel Central. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, întrucât în primăvara acestui an, acţionarii de la SC Călimăneşti Căciulata SA au aprobat majorarea liniei de credit contractată cu BCR Vâlcea necesară finanţării societăţii, de la limita de 3 milioane lei, la limita de 3,5 milioane lei, precum şi constiturea de garanţii pentru aceasta asupra imobilelor Vila Teilor, Vila Turnu şi Vila Gala Galaction.
La finele anului trecut, acţionarii de la SC Călimăneşti Căciulata SA au aprobat un raport privind situaţia subscrierilor pentru majorarea capitalului social cu aport în numerar. Astfel, acţionarii prezenţi la AGA au aprobat majorarea capitalului social prin aport în numerar de 4,38 milioane lei, reprezentând un număr de 43,8 milioane de acţiuni, cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune. Acţionarul principal, SC Balneotour SRL, a subscris acţiuni în valoare de 4,2 milioane lei, iar la data subscrierii a plătit acţiuni în valoare de 2,5 milioane lei. De asemenea, acţionarii de la SC Călimăneşti Căciulata SA au mai decis anularea a 4,1 milioane de acţiuni, ca urmare a nesubscrierii până la expirarea termenului prevăzut de lege. (P.C.)