PCC aruncă bani grei pe mesaje publicitare prin care critică conducerea Oltchim
• Reacţia conducerii SC Oltchim SA la atacurile lui Wojciech Zaremba nu a întârziat să apară:
PCC aruncă bani grei pe mesaje publicitare prin care critică conducerea Oltchim
Petre Coman
Săptămâna trecută, compania Petro Carbo Chem (un acţionar minoritar de la SC Oltchim SA) a aruncat pe piaţă un nou comunicat de presă în care spunea pe un ton ipocrit că combinatul chimic vâlcean are nevoie urgent de… un plan realist de restructurare.
În replică la acuzaţiile PCC, conducerea SC Oltchim SA a dat publicităţii zilele trecute un comunicat de presă în care se precizează: „Reamintim că PCC este un concurent direct al Oltchim, care în 2008 a încercat să achiziţioneze Arpechim tot pentru «a ajuta» Oltchim, motivând că «sunt materii prime produse de Arpechim, precum etilena sau propilena, esenţiale pentru Oltchim, fără de care acesta nu poate produce, spre exemplu, poliolii». În 2009, PCC declara însă că «recenta achiziţie a Arpechim de către combinat este o acţiune iresponsabilă, care pune în pericol însăşi existenţa companiei».
În acelaşi stil duplicitar, prin acest ultim comunicat de presă, PCC declară necesitatea unui plan de restructurare realist pentru Oltchim, dar în acelaşi timp depune toate eforturile (inclusiv resurse financiare substanţiale în a plăti mesaje publicitare prin care să critice managementul Oltchim) şi pentru a încerca să blocheze, până acum fără succes, planurile de modernizare şi dezvoltare ale Oltchim. Este deja de notorietate că scopul urmărit astfel de acţionarul PCC este intrarea Oltchim în faliment pentru a fi scos la vânzare de către statul român şi a putea fi cumpărat pe un preţ derizoriu de către acest acţionar.
În privinţa celor două investigaţii iniţiate de Comisia Europeană referitoare la măsurile de ajutor de stat în favoarea Oltchim, dorim să precizăm că aceste investigaţii au la bază şi plângerea PCC înaintată Comisiei Europene împotriva măsurilor prin care statul român doreşte să sprijine planurile Oltchim. În plângerea transmisă Comisiei Europene, PCC a furnizat o serie de informaţii şi date de natură să inducă în eroare, spre exemplu transmiţând date şi informaţii valabile la 31 decembrie 2008 sau chiar martie 2009.
Or normele legale în baza cărora Oltchim a solicitat garanţia de stat privind investiţiile în Arpechim (legislaţia având la bază Comunicarea Comisiei privind Cadrul comunitar temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanţare în contextul actualei crize financiare şi economice) necesită o analiză la data de 1 iulie 2008, fiind irelevantă situaţia financiară ulterioară acestei date. De asemenea, PCC a atras atenţia asupra unor indicatori insuficienţi pentru a stabili dificultatea Oltchim potrivit normelor comunitare şi a «omis» să precizeze factorii pozitivi în această analiză: fluxurile de numerar din activitatea operaţională în creştere, faptul că nu s-a pierdut mai mult de un sfert din capitalul social în ultimele 12 luni, faptul că Oltchim a înregistrat profit operaţional de-a lungul perioadei relevante, avea o cifră de afaceri în creştere şi nu avea o supracapacitate semnificativă.
Totodată, Oltchim şi-a achitat toate datoriile scadente către bănci atât în 2007, cât şi 2008, iar ratingul realizat de Coface plasează Oltchim în categoria a opta de risc (risc scăzut) la 30 iunie 2008. Referitor la creanţa statului român împotriva Oltchim, analiza legală realizată indică faptul că la data de 1 iulie 2008, această creanţă se afla în procedura de conversie în acţiuni, AVAS având în acest sens un mandat legal încredinţat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2006, astfel cum fusese modificată prin Legea nr. 30/2007.
De altfel, referitor la procedura de conversie a creanţei statului român, trebuie precizat că statul român a notificat Comisia Europeană cu privire la intenţia de a aplica această măsură, iar în cadrul acestei proceduri, Comisia Europeană urmează să se pronunţe şi cu privire la validitatea conversiei din perspectiva ajutorului de stat. Menţionăm că, în prezent, statul român a finalizat răspunsurile la ambele decizii emise de Comisia Europeană şi a furnizat toate datele relevante pentru ca această instituţie să realizeze o evaluare completă şi fundamentată în cazul Oltchim.
De altfel, trebuie înţeles că aceste decizii nu reprezintă documente sau opinii finale ale Comisiei, ci prin aceste decizii Comisia Europeană nu face decât să exprime dubii şi ipoteze de lucru, cu privire la care urmează să se edifice în cadrul investigaţiei pe care o declanşează. Suntem încrezători că investigaţiile se vor încheia intr-un interval de timp cât mai scurt şi aceste dubii exprimate de Comisia Europeană vor fi înlăturate. Convingerea ne este întărită de faptul că o primă plângere PCC depusă în faţa instanţelor din România a fost respinsă şi toate încercările PCC de a bloca Oltchim au eşuat. Între timp, primul pas şi cel mai important pentru redresarea Oltchim a fost realizat prin achiziţia Arpechim.
Planul de afaceri evidenţiază faptul că Oltchim se aşteaptă la o îmbunătăţire substanţială a vânzărilor şi a profitabilităţii sale ca urmare a achiziţiei activelor petrochimiei de la Arpechim – Piteşti. Această achiziţie va conduce la creşterea imediată a vânzărilor societăţii, având în vedere că va include şi vânzările către terţi de pe platforma petrochimică Arpechim. Planul de afaceri care a fost întocmit de Oltchim cu concursul unor consultanţi externi de prestigiu în domeniu reprezintă un plan de acţiune cu scopul precis de a se adresa cerinţelor cheie de revitalizare a societăţii, inclusiv integrarea cu activele ce furnizează materiile prime cheie pentru Oltchim (propilena şi etilena de la Arpechim Piteşti), funcţionarea la capacitate cu instalaţiile existente, măsuri de conformare cu cerinţele de mediu şi implementarea conversiei datoriei în acţiuni.
Previziunile financiare ale societăţii au fost elaborate pe baza unei analize detaliate a pieţei, a perspectivelor de creştere şi evoluţie a preţurilor pe piaţă pentru cele patru produse principale ale Oltchim, şi este de aşteptat ca vânzările combinate ale platformei integrate să înregistreze o îmbunătăţire substanţială atât din punct de vedere al creşterii cantităţilor vândute, cât şi al preţurilor de livrare. Avem convingerea că în urma unei analize aprofundate şi profesioniste a datelor puse la dispoziţie de către Oltchim, de către consultanţi financiari şi case de avocatură recunoscute internaţional pentru competenţa lor, membrii Comisiei Europene vor constata că Oltchim nu era firmă în dificultate la 1 iulie 2008.
În acest fel, garanţia care urmează să fie deschisă va fi în conformitate cu prevederile normelor europene. Totodată, ne reafirmăm speranţa că membrii Comisiei Europene vor avea în vedere că PCC este un acţionar minoritar ostil al Oltchim, şi în acelaşi timp este un concurent pe piaţa europeană, având în mod sigur alte interese decât funcţionarea şi dezvoltarea activităţii Oltchim”.
Wojciech Zaremba a strălucit… prin absenţă la concilierea directă
În urmă cu mai mult de două luni, întreaga conducere a SC Oltchim SA, prin intermediul societăţii de avocatură „Zamfirescu Racoţi Predoiu”, l-a invitat pe Wojciech Zaremba, directorul de dezvoltare al PCC, la o conciliere directă în vederea soluţionării pe cale amiabilă a situaţiei intervenite. Întâlnirea era programată în data de 4 decembrie 2009, însă „polonezul” de la PCC a… strălucit prin absenţă.
Iată ce se menţionează în documentul elaborat de CSA „Zamfirescu Racoţi Predoiu” şi semnat de toţi directorii SC Oltchim SA: „Nu mai este de noutate faptul că societatea dumneavoastră, Petro Carbo Chem SE, prin reprezentanţii săi, în special Wojciech Zaremba, a iniţiat o campanie agresivă împotriva societăţii noastre, campanie menită pe de o parte, să discrediteze conducerea SC Oltchim SA, pe de altă parte, să discrediteze întreaga activitate a acesei societăţi. Chiar în urma Hotărârii Adunării Generale a SC Oltchim SA din data de 09.10.2009, când mandatul dumneavoastră, domnule Wojciech Zaremba, a încetat de drept ca urmare a adoptării hotărârii de atragere a răspunderii administratorului, continuă să apară în presă declaraţii făcute de dumneavoastră, domnule Wojciech Zaremba, în numele PCC, în vederea continuării demersurilor de denigrare a SC Oltchim SA şi a echipei de management a acesteia, echipă din care facem şi noi parte.
În revista Money Express, apărută pentru perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2009, Wojciech Zaremba a continuat compania de presă în sensul indicării concrete a motivelor pentru care, în opinia acestuia, activitatea societăţii noastre nu se poate redresa. «Prima măsură care trebuie luată, în opinia lui Wojciech Zaremba, e identificarea spărturilor care duc la pierderi. Totodată, trebuie analizate efectele investiţiilor anterioare şi clarificate motivele pentru care acestea nu au dus la break-even. A doua măsură ar fi identificarea firmelor căpuşă şi eliminarea lor. Nici nu ne putem imagina ce se petrece acolo, spune Zaremba. Sunt informaţii despre firme partener, spune el, pe care Oltchim nu ni le-a pus la dispoziţie».
Subsemnaţii, în calitate de membrii ai echipei de management a SC Oltchim SA, apreciem că, sub masca unui interes perfid pentru salvarea şi preluarea societăţii, societatea dumneavoastra, PCC prin Wojciech Zaremba, tinde, din contră, la scăderea credibilităţii şi puterii SC Oltchim SA. A afirma că SC Oltchim SA foloseşte societăţi căpuşă, «firme partener pe care Oltchim nu ni le-a pus la dispoziţie», semnifică o acuză directă asupra faptului că sume de bani din patrimoniul SC Oltchim SA sunt direcţionate către alte societăţi, în mod ilegal. Nimic din cele afirmate în acest context nu este real, mai mult, alegaţiile societăţii dumneavoastră cu privire la scurgerea de bani din patrimoniul SC Oltchim SA denotă lipsa de profesionalism şi caracterul imoral al purtătorului dumneavoastră de cuvânt.
Mai mult, SC Oltchim SA nu are obligaţia de furnizare către acţionarii minoritari, a altor informaţii decât cele care vizează activitatea curentă a societăţii, în cauza de faţă, a informaţiilor cu privire la alte societăţi, parteneri de afaceri. Afirmaţiile societăţii dumneavoastră, PCC, prin Wojciech Zaremba, formează obiectul activităţii denigratoare reglementate de art. 4 lit. e din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, potrivit căruia «Constituie contravenţii următoarele fapte: (e) comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea făcută de un comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente».
Totodată, faptele societăţii dumneavoastră constituie şi elementul material al infracţiunii de calomnie, reglementat de actualul Cod penal, potrivit căruia afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public se pedepseşte cu amendă penală. Ne rezervăm dreptul ca, în funcţie de comportamentul dumneavoastră ulterior, să formulăm şi o asemenea plângere penală împotriva dumneavoastră.
Afirmaţiile mincinoase şi nedovedite cu privire la cauzele, care în opinia societăţii dumneavoastră, PCC, generează pierderi în patrimoniul SC Oltchim SA., conturează o imagine deformată şi nereală asupra situaţiei în care se află SC Oltchim SA, precum şi a competenţei şi bunei-credinţe a echipei de management, din care facem parte şi noi, fiind susceptibile de a cauza prejudicii de imagine atât SC Oltchim SA, dar şi nouă, ca persoane, într-un moment în care toate eforturile noastre sunt canalizate spre restabilizarea activităţii. În cazul în care nu veţi da curs prezentei invitaţii, subsemnaţii vom considera îndeplinită procedura obligatorie a concilierii directe prevăzută de art. 7201 Cod procedură Civilă şi vom uza de toate demersurile legale aflate la îndemână pentru apărarea intereselor noastre, atât personale, cât şi în calitatea noastră de membrii ai echipei de management a SC Oltchim SA. În drept, invocăm 7201 Cod procedură Civilă, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale”.