în loc să-i spună “Mulţumesc!ÔÇ£, l-au înjurat pe prima pagină! Curat murdar, coane Petrică!
„Musca“ bâzâie la comandă
• În loc să-i spună „Mulţumesc!“, l-au înjurat pe prima pagină! Curat murdar, coane Petrică!
Firma editoare a publicaţiei „Viaţa Vâlcii“ are datorii la bugetul de stat. Datorii care depăşesc suma de un miliard de lei vechi, reprezentând în cea mai mare parte TVA. Bun, e criză economică, veţi spune, firmele mici se descurcă din ce în ce mai greu sub presiunea unei fiscalităţi excesive! De acord! Suntem şi noi în asentimentul celor care susţin această idee, fiindcă şi noi ne lovim de aceste probleme. Suntem în interiorul sistemului, nu în afara acestuia.
Resimţim şi noi din plin vicisitudinile perioadei. Şi firma editoare a „Ziarului de Vâlcea“ are datorii la stat, nu atât de însemnate, precum colegii noştri, dar avem datorii la fel ca majoritatea firmelor care lucrează în domeniu. Presa nu are cum să aibă o situaţie economică roz în vremuri de criză. Există relaţii de interdependenţă între societăţile comerciale. Depind una de cealaltă. Nu doresc să dezvolt subiectul, alta este tema prezentei scurte note jurnalistice. De ceva timp, articolele critice din „Viaţa Vâlcii“ la adresa Direcţiei Finanţelor Publice Vâlcea s-au înteţit.
Aceasta este menirea presei, să critice. Şi acesta este un adevăr. Să critice, însă, documentat, cu argumente! Nu aiuristic, cu rea credinţă, cu subiecte inventate, scoase din pălărie de patroni, şefi de gazetă sau redactori frustraţi mental sau financiar. Neavând curajul să scrie despre conducerea instituţiei, o „muscă“ de la V.V. bâzâie pestilenţial şi bahic împotriva responsabilului de relaţia cu mass media din cadrul DFP Vâlcea.
Tocmai de aceea am scris aceste rânduri, vâzând că i se face o nedreptate unui om de bună credinţă, care de peste 10 ani lucrează şi în slujba noastră, a ziariştilor din judeţul Vâlcea. Mii de articole creionate de acest om, un profesionist al comunicării, au umplut de-a lungul anilor paginile tuturor ziarelor vâlcene, inclusiv „Viaţa Vâlcii“. În loc să-i spună „Mulţumesc!“, l-au înjurat pe prima pagină! Curat murdar, coane Petrică! Nu scriem mai mult despre acest subiect, de aceea terminăm cu…punct. (T.P.)