Academicianul Răzvan Theodorescu şi Dinu Săraru îl vor cetăţean de onoare pe Mircia Gutău
Academicianul Răzvan Theodorescu şi Dinu Săraru îl vor cetăţean de onoare pe Mircia Gutău
Zilele trecute, academicianul Răzvan Theodorescu (PSD) a semnat petiţia care susţine că primarul Mircia Gutău, condamnat la închisoare pentru corupţie, să primească titlul de cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea. Fostul ministru al Culturii, şi el cetăţean de onoare al oraşului spune că i-a trimis primarului şi o scrisoare de susţinere Academicianul Răzvan Theodorescu a declarat că a semnat petiţia de susţinere a lui Mircia Gutău pentru distincţia de cetăţean de onoare şi că nu are nici o problema cu faptul că acesta este închis pentru corupţie.
„Eu i-am scris lui Gutău şi o scrisoare de susţinere pentru că mi-a făcut onoarea de a deveni cetăţean de onoare al oraşului Râmnicu Vâlcea. I-am trimis această scrisoare şi la scurt timp am primit un telefon prin care mi s-a propus să semnez pentru această iniţiativă. Fiind consecvent, am acceptat şi am semnat pentru ca Mircia Gutău să devină cetăţean de onoare”, a declarat Răzvan Theodorescu.
Academicianul spune că nu vede nici o problemă în a-l susţine pe Mircia Gutău în ciuda faptului că a fost condamnat la închisoare pentru luare de mită. „Habar nu am ce a făcut şi nici nu mă interesează. Justiţia şi-a spus cuvântul. Eu ştiu două lucruri: Mircia Gutău a reprezentat comunitatea locală atunci când am primit distincţia de cetăţean de onoare şi ştiu că în Râmnicu Vâlcea se face cultură, asta o ştiu din experienţa mea personală. Aceste argumente sunt suficiente. Trebuie să ne obişnuim să separăm lucrurile bune de cele rele pentru că aşa a ajuns şi Atanasie Stănculescu să fie închis”, a declarat Răzvan Theodorescu.
Publicistul Dinu Săraru a confirmat că şi el a semnat petiţia prin care se doreşte ca Mircia Gutău să primească distincţia de cetăţean de onoare al oraşului. „Da, am semnat, pentru că este cel mai bun primar pe care l-a avut oraşul în ultimii 30-40 de ani”, a declarat Dinu Săraru. Publicistul nu a dorit să comenteze asupra faptului că Mircia Gutău este arestat pentru fapte de corupţie. Dacă va ajunge cetăţean de onoare, Mircia Gutău s-ar alătura lui Nicolae Manolescu, Virgil Ierunca, Dinu Săraru şi Răzvan Theodorescu, care au primit şi ei acest titlu.
La începutul săptămânii, presa locală a iniţiat o campanie de strângere de semnături pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Mircia Gutău. Potrivit reprezentanţilor primăriei titlul va fi acordat după ce semnăturile vor fi depuse şi numai după ce propunerea va fi votată, la finalul acestei luni, de către consilierii locali. Deja, petiţia a fost semnată de câteva mii de persoane.