|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Prefectul a emis ordinul privind încetarea de drept a mandatului de primar a lui Mircia Gutău 

Prefectul a emis ordinul privind încetarea de drept a mandatului de primar al lui Mircia Gutău

La câteva minute după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis amânarea soluţionării cererii de suspendare a executării pedepsei de către Mircia Gutău şi Nicolae Dicu, prefectul Petre Ungureanu a emis ordinul nr. 137/17.02.2010 privitor la constatarea încetării de drept a mandatului de primar a lui Mircia Gutău.

Prin acest ordin se constată încetarea de drept a mandatului de primar al lui Mircia Gutău, începând cu data de 27.01.2010, ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 6 luni, prin sentinţa penală nr.182 din 18.06.2007 rămasă definitivă prin Decizia penală nr.237/P/ din 27.01.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ordinul va fi comunicat lui Mircia Gutău, la locul de detenţie, Primăriei municipiului Rm.Vâlcea, Consiliului local al municipiului Rm.Vâlcea şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Imediat după emiterea ordinului, prefectul Petre Ungureanu trebuie să semneze decizia de convocare a alegerilor pentru Primăria Râmnicului, ceea ce înseamnă că cel mai târziu la sfarsitul lunii aprilie vor avea loc alegeri anticipate pentru funcţia de primar.

Leave a Response