Sparle si soparle
Sparle si soparle
• I-am prins cu mâţa-n sac: trei consilieri judeţeni din Vâlcea sunt în incompatibilitate de funcţii, conform prevederilor legale. Cei trei consilieri sunt de la PSD (doi) şi de la PNL (unul). Vom reveni pe această temă!
• Ziarul fostului tăietor de tablă ruginită de la fabrica Vilmar a dat-o iarăşi în bară. Într-un aşa-zis interviu cu fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, „ziarista” de la cotidianul respectiv picură venin pe ţeavă. Cu întrebări de genul „Nu cumva ridică piatra chair cei care speră ca propriile mârşăvii să rămână undeva sub covorul salvator, sub care se ascund mizeriile?” (am lăsat textul neschimbat, cu greşeli – n.r.), doamna reporteriţă respectivă demonstrează că a rămas la stadiul de vânzătoare de chiloţi de damă în Depozitul Dovali. Sau nici măcar acolo…
• Mai mulţi foşti şi actuali angajaţi de la firma SC Ninadi Company SRL sunt nemulţumiţi că patronul acestei societăţi încalcă legile, întrucât nu le face contracte de muncă salariaţilor. Oamenii au venit şi la noi la redacţie şi s-au plâns că nu şi-au mai luat salariile restante de câteva luni bune. Se pare că administratorul de la SC Ninadi Company SRL nu eliberează nici bonuri fiscale clienţilor. Şi problemele nu se opresc aici!
• În sfârşit, Gara din Râmnicu Vâlcea se modernizează! Agenţia de Mediu şi Primăria Râmnicului au eliberat avizele de specialitate, urmând ca din luna aprilie să înceapă lucrările efective de modernizare a clădirii principale, a anexelor dar şi a peroanelor. Investiţia va fi de câteva milioane euro, sume atrase prin programe de finanţare europene.
• Unii directori de instituţii, membri PD-L, fac la greu afaceri cu oameni de afaceri PNL, sponsori recunoscuţi pe meleaguri vâlcene ai formaţiunii galbene.
• Inspectorul de poliţie Guţă face de tot râsul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea. Ipochimenul acesta, avansat la „excepţional“ (prietenii ştiu de ce!) de minerul Sărdărescu, a dat dovadă de maximă incompetenţă într-un caz pe care l-a „clocit“ (împreună cu un prieten „de partid“) timp de 2 ani de zile.
Cum este posibil, domnule Guţă, să propuneţi începerea urmăririi penale împotriva a două persoane, pe care nu le-aţi văzut în viaţa dumneavoastră, cărora nu le-aţi luat nici măcar o declaraţie? Aceeaşi întrebare o adresăm şi aşa-zisei purtătoare de cuvânt a Parchetului Judeţean Vâlcea, Carmen Vameşu. Deja, în acest caz, părţile vătămate de „profesionalismul“ poliţienesc şi judiciar au depus memorii la instituţiile abilitate să cerceteze abuzurile din domeniile respective.
• Deputatul Buican nu mai are nici o şansă la alegerile din iarna lui 2012. La 0 activitate şi 0 rezultate, cum să mai fii votat uninominal, coane Buicane? Lasă lăpticul din „sâni“ de Perişani şi pune mâna pe treabă, că de aceea eşti plătit din banii contribuabililor!