|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Remus Grigorescu, desemnat candidatul PSD pentru Primăria Râmnicului 

• Încep să se limpezească apele


Remus Grigorescu, desemnat candidatul PSD pentru Primăria Râmnicului

• rezultatul votului Comitetului Executiv al PSD Vâlcea urmează să fie validat luni, 15 martie, de conducerea centrală a PSD, urmând ca marţi, 16 martie, să se organizeze o conferinţă de presă în care se va anunţa candidatul oficial al PSD pentru Primăria Râmnicului

Sâmbătă, 13 martie, de la orele 17, s-a desfăşurat şedinţa Comitetului Executiv al Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat (PSD) Vâlcea, în vederea desemnării unui candidat la alegerile pentru Primăria Râmnicului din data de 18 aprilie 2010. Din cei 70 de membri ai Comitetului Executiv au participat 58 de persoane, şedinţa fiind astfel statutară. Întrunirea membrilor PSD Vâlcea a avut loc la mai puţin de zece zile de la şedinţa conducerii Organizaţie Municipale PSD Râmnicu Vâlcea şi în care preşedintele Ion Matei şi Remus Grigorescu au întrunit cele mai multe voturi.

Iată însă că la şedinţa Comitetului Executiv al PSD Vâlcea lucrurile s-au schimbat…. Iniţial, au existat cinci persoane care şi-au exprimat public intenţia de a fi desemnat candidatul partidului la alegerile pentru Primăria Râmnicului: Remus Grigorescu, Ion Matei, Aurel Vlădoiu, Mihai Persu şi Ilie Amuzan, însă ultimul dintre ei s-a retras din cursă. Astfel că lupta s-a dat între primii patru….

După mai multe ore de discuţii şi dezbateri, Ion Matei şi-a dat seama că nu are nici o şansă în faţa lui Remus Grigorescu şi în urma unor „presiuni” venite din partea conducerii partidului, fostul director de la Direcţia „Apele Române” Vâlcea a fost marginalizat. Astfel că votul a fost oarecum previzibil: fostul prefect Remus Grigorescu a reuşit să adune 41 de voturi din 58 (peste 70%), iar pe locurile următoare s-au situat deputatul Aurel Vlădoiu şi Mihai Persu. Ce este curios este că Ion Matei nu a luat decât un vot de la cele 58 persoane prezente.

Rezultatul votului Comitetului Executiv al PSD Vâlcea urmează să fie validat luni, 15 martie, de conducerea centrală a PSD, urmând ca marţi, 16 martie, să se organizeze o conferinţă de presă în care se va anunţa candidatul oficial al PSD pentru Primăria Râmnicului.

Remus Grigorescu a absolvit în 1990 Academia de Studii Economice (Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică economică), iar doctoratul şi l-a luat la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. În 2005, a participat la seminarul „Democraţia internă de partid”, organizat de Institutul Friderich Erbert şi Institutul Renner, Viena, Austria. Este membru al PSD din 1998, iar între 2004 şi 2008 a fost membru în Consiliul Local al municipiului Rm. Vâlcea. În 2004, a fost coordonator al  departamentului „Strategii, imagine, comunicare” în campania electorală pentru Primăria municipiului Rm. Vâlcea. Remus Grigorescu este membru al Societăţii Române de Statistică şi membru fondator al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România, filiala Vâlcea. (Petre Coman)

Leave a Response