|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Primăria Râmnicului va prelua, la schimb, un teren de peste 13.800 mp de la Romsilva 

• În vederea realizării investiţiei „Prelungire Bulevardul Tineretului spre sud cu Bulevardul Dem Rădulescu”,

Primăria Râmnicului va prelua, la schimb, un teren de peste 13.800 mp de la Romsilva

La începutul acestei săptămâni, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat propunerea de dezmembrare din suprafaţa de 109.411 mp situată în punctul Feţeni a suprafeţei de 50.150 mp, care împreună cu suprafaţa de 69.000 mp urmează a face obiectul preluării în compensare de către Romsilva, pentru suprafaţa afectată de realizarea obiectivului de investiţii „Prelungire Bulevardul Tineretului spre sud cu Bulevardul Dem Rădulescu de la intersecţia cu strada Ostroveni până la intersecţia cu DN 67”. De asemenea, a fost împuternicit primarul interimar, ca prin aparatul de specialitate, să întocmească documentaţia pentru dezmembrare şi să semneze actul în formă autentică.

Prin Hotărârea nr. 184/30.06.2009, Consiliul Local a aprobat actualizarea studiului de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici la obiectivul de investiţii „Prelungirea bulevardului Tineretului spre sud cu bulevardul Dem Rădulescu de la intersecţia cu strada Ostroveni până la intersecţia cu DN 67”, acesta făcând parte din portofoliul de proiecte inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Râmnicu Vâlcea, realizabile prin Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere” a Programului operaţional regional 2007-2013. Traseul acestui tronson al bulevardului Dem Rădulescu, stabilit prin studiul de fezabilitate, afectează o suprafaţă totală de 32.947 mp din care 13.793 mp aflat în proprietatea publică a statului şi administrarea ROMSILVA, iar 19.154 mp proprietate privată.

Pentru terenurile proprietate privată, afectate de realizarea Bulevardului Dem Rădulescu, prin Hotărârea nr. 221/31 iulie 2009 completată cu hotărârea nr. 282/30.09.2009, Consiliul Local a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor-terenuri afectate de realizarea acestui obiectiv de investiţii. Conform prevederilor din Codul Silvic, terenurile cu vegetaţie forestieră necesare realizării obiectivului de investiţii „Prelungire B-dul Tineretului spre sud. cu B-dul Dem Rădulescu de la intersecţia cu strada Ostroveni pînă la intersecţia cu DN 67” pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier.

În acest sens, au fost identificate două suprafeţe de teren în zona Goranu Feţeni, în vecinătatea Depozitului Ecologic, proprietate privată a municipiului, care pot face obiectul acestei compensări. Conform fişei tehnice pentru preluarea în compensare a terenurilor, întocmită de Direcţia Silvică Râmnicu Vâlcea – Ocolul Silvic Râmnicu Vâlcea, suprafaţa ce aparţine domeniului privat al municipiului, necesară compensării suprafeţei de 13.793 mp afectată de realizarea Bulevardului Dem Rădulescu din terenul aflat în administrarea Romsilva este de 119.150 mp. Această suprafaţă se compune din două suprafeţe: una de 69.000 mp situată în imediata vecinătate estică a Depozitului Ecologic, având numărul cadastral 39423 şi o suprafaţă de 50.150 mp ce urmează a se dezmembra dintr-un lot mai mare de 109.411 mp, având numărul cadastral 39.422. (P.C.)

Leave a Response