|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

în 2010, taxa specială pentru susţinerea culturii şi sportului va rămâne nemodificată 

• Primăria Râmnicului dă o veste bună agenţilor economici

În 2010, taxa specială pentru susţinerea culturii şi sportului va rămâne nemodificată

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat săptămâna trecută, bugetul taxei speciale pentru susţinerea financiară a culturii şi sportului vâlcean pe anul 2010, în valoare totală de peste 2 milioane lei (500.000 euro), atât la partea de venituri cât şi la partea de cheltuieli.

Astfel, disponibilităţile din bugetul taxei speciale pentru susţinerea financiară a culturii şi sportului vâlcean pe acest an se repartizează pe destinaţii, cu respectarea cotelor stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 327/175/2008, după cum urmează: 1,21 milioane lei – susţinere sport (60%); 405.686 lei – susţinere activităţi culturale (20%); 304.264 lei – susţinere activităţi tineret (15%); 101.421 lei – susţinere activităţi agrement (5%).

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 326/8 decembrie 2009 au fost stabilite şi aprobate impozitele, taxele şi alte taxe asimilate acestora, în sume fixe pentru anul 2010 ce se constituie venituri ale bugetului local consolidat al municipiului Râmnicu Vâlcea. La punctul 1 din această anexă, este prezentat nivelul taxei speciale pentru susţinerea financiară a culturii şi sportului vâlcean aprobat pentru anul 2010 pe categorii de plătitori, acesta fiind egal cu cel din anul 2009.

Astfel, pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane autorizate în baza unor legi speciale – 7 lei/lună; microîntreprinderi    – 20 lei/lună;

întreprinderi mici – 25 lei/lună; întreprinderi mijlocii – 35 lei/lună; regii autonome    – 60 lei/lună; contribuabili mari, instituţii bancare şi de asigurări – 200 lei/lună. În funcţie de aceste niveluri şi având în vedere numărul contribuabililor plătitori ai taxei speciale pe categorii, cu activitate la data de 31 decembrie 2009, pentru anul 2010 s-au calculat obligaţii în sumă totală de 1,5 milioane lei din care: 110.000 lei – pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice autorizate legal;

14 milioane lei – pentru contribuabilii persoane juridice în activitate la data de 31 decembrie 2009. La obligaţiile calculate pentru anul 2010 se adaugă suma de 420.780 lei reprezentând rămăşiţe la 31 decembrie 2009, de încasat în anul curent de la contribuabilii cu activitate din care 40.780 lei de la persoanele fizice plătitoare şi 380.000 lei de la contribuabilii persoane juridice.

La totalul sumei de încasat în anul 2010 de 1,92 milioane lei se adaugă disponibilul din cont la 31 decembrie 2009, în sumă de 107.652 lei, bugetul pentru acest an ajungând la valoarea totală de 2 milioane lei. (P.C.)

Leave a Response