|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Mascaţii iau cu asalt centrul Râmnicului 

De Ziua Poliţiei,

Mascaţii iau cu asalt centrul Râmnicului

Poliţia Română aniversează joi, 25 martie a.c., 188 de ani de atestare documentară. A devenit deja o tradiţie ca, în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să se afle alături de cetăţeni pentru a sărbători.

Astfel, în ziua de 24 martie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, au avut loc manifestări organizate cu ocazia „Zilei porţilor deschise“, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, prilej cu care au fost vizitate de către mai multe grupuri de elevi din municipiu: dispeceratul inspectoratului; laboratoarele Serviciului Criminalistic; echipaje din dotarea poliţiei (poliţie rutieră, intervenţie rapidă, etc.). În aceeaşi zi au putut fi vizionate două expoziţii: expoziţie pictură şi ceramică realizată de poliţiştii talentaţi şi expoziţie foto cu activităţi ale poliţiştilor din inspectorat.

Totodată, în data de 25 martie, în parteneriat cu Şcoala Generală nr.9 „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, vor realiza o campanie de informare a elevilor privind Pornografia infantilă pe Internet, în unitatea de învăţământ mai sus menţionată.

Comandantul IPJ Vâlcea, comisarul şef Eugen Neaţă, ne-a prezentat principalele activităţi ce se vor desfăşura cu ocazia Zilei Poliţiei Române: „În data de 25 martie, IPJ Vâlcea va prezenta în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, în intervalul orar 10.00-12.00 şi 19.00-21.00, echipaje din dotarea I.P.J. Vâlcea (poliţie rutieră – aparatură radar, intervenţie rapidă – demonstraţii ale „mascaţilor”, laboratorul mobil criminalistic , scuterele Poliţiei de Proximitate, etc.).

De asemenea, în aceeaşi zi  vor fi înmânate pliante de către poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei de proximitate  în cadrul  atelierelor  de lucru având în vedere temele campaniilor de prevenire. La sediul Inspectoratului vor fi prezentate ordinele de înaintare în grad, înainte de termen a unor ofiţeri şi agenţi de poliţie şi vor fi premiaţi câştigătorii concursurilor şi jocurilor sportive.“

Semnificaţia zilei

Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

Leave a Response