Strada Morilor, în atenţia Primăriei Râmnicului
Strada Morilor, în atenţia Primăriei Râmnicului
Pe firul problemelor sesizate în cadrul audienţelor de la jumătatea săptămânii trecute, primarul interimar Romeo Rădulescu a fost marţi la amiază pe strada Carpaţi, unde a discutat cu locuitorii de aici mai multe subiecte, printre care şi reabilitări punctuale ale iluminatului public. O altă zonă vizată apoi de primarul interimar Rădulescu a fost cea a străzii Morilor, unde au fost date dispoziţii privind amplasarea unui limitator de viteză, montarea de borduri şi rezolvarea deversării apelor pluviale.
Deplasările în teren de marţi ale reprezentantului Executivului local s-au încheiat în cartierul Ostroveni, unde locatarii blocului B13 au solicitat toaletarea unor copaci din imediata vecinătate a imobilului, montarea unui gard metalic la limita spaţiilor verzi în vederea protejării acestora de parcările neregulamentare, precum şi acoperirea terenurilor de joacă din vecinătate cu tartan.
Reguli privind afişajul electoral
Ca urmare a Dispoziţiei nr. 2812/29.03.2010 privind stabilirea locurilor speciale pentru afişaj electoral cu ocazia alegerilor parţiale pentru alegerea primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, Poliţia Comunitară şi-a împărţit cu Poliţia municipiului asigurarea pazei şi securităţii panourilor amplasate în acest scop. Astfel, poliţiştii comunitari au în responsabilitate 11 sisteme de afişaj electoral, respectiv poziţiile 1, 5, 7, 8, 11, 12, 13, 15, 17, 18 şi 19 menţionate în dispoziţia sus-menţionată.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, pe un panou electoral fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală ori candidat independent care participă la alegerile locale poate aplica un singur afiş electoral de dimensiunile 500×300 mm, afişele referitoare la convocarea unei reuniuni electorale având dimensiuni de 400×200 mm.