|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

“Izvorul TămăduiriiÔÇ£, sărbătorit la Vâlcea 

„Izvorul Tămăduirii“, sărbătorit la Vâlcea

Creştinii ortodocşi au sărbătorit vineri, 9 aprilie „Izvorul Tămăduirii”, sărbătoare care datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, când, conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare. Potrivit Agenţiei Basilica, care îl citează pe ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, „în Săptămâna Luminată ne aducem aminte de o minune care subliniază importanţa pe care o are agheasma. Leon cel Mare nu devenise încă împărat când a întâlnit în preajma Constantinopolului un orb însetat şi nu avea de unde să-i dea apă.

Şi a auzit un glas din pădure: „Intră Leone în pădure şi vei găsi”. Şi a intrat Leon, a găsit un izvor miraculos, i-a dat orbului să bea şi l-a udat şi pe ochi şi şi-a recăpătat vederea. Leon când a ajuns împărat a construit acolo o biserică. Mai apoi a mărit-o Justinian. Biserica, prefăcută de multe ori, dăinuieşte şi în zilele noastre. Şi acum, în Constantinopol sau în Instanbulul de azi persistă Mănăstirea Balukli, cu izvorul tămăduitor al Maicii Domnului. Şi asta deoarece vocea pe care o auzise în pădure Leon era vocea Maicii Domnului”. Această sărbătoare închinată Maicii Domnului ne aminteşte, totodată, şi de Vinerea Mare.

În această zi, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care a vărsat lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde şi de vindecare. ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei consideră că „trebuie să vedem „Izvorul Tămăduirii” legat de Vinerea Patimilor. În Vinerea Patimilor, Mântuitorul Iisus Hristos ştim cu toţii că este răstignit pe Cruce. Maica Domnului stă alături de Cruce şi iconografia o prezintă aşezată sub coasta Mântuitorului, de unde curge sânge şi apă, cele două elemente euharistice. Sângele, Sfânta Împărtăşanie şi Apa Botezului. Apoi Maica Domnului este într-adevăr întruchiparea Bisericii. Ea este simbolul Bisericii.

Deci, Maica Domnului de la Crucea Învierii, de astă dată în Vinerea Săptămânii Luminate este Maica dătătoare de viaţă. De aceea se numeşte şi Izvorul Tămăduirii sau Izvorul dătător de viaţă”. În această zi, în toate Bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei. Potrivit ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei „izvorul de astăzi, prin mijlocirea Maicii Domnului, aduce viaţă nouă tuturor. Şi astfel precum Mântuitorul Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând prin Sfânta aghiasmă ne dă puterea de a lupta împotriva ispitelor, puterea de a lupta împotriva diavolului şi puterea de a fi vii”. Despre apa sfinţită ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei a spus: „Apa sfinţită în Vinerea Luminată este purtătoare de har.

Ne aduce nouă binecuvântare, sfinţenie şi putere din Hristos cel izvorât din mormânt. De fapt, Sfântul Apostol Pavel scriindu-le corintenilor şi vrând să-i facă atenţi la faptul că toată puterea sfinţitoare vine prin harul Duhului Sfânt din Hristos zice, referitor la evrei, că în pustie ei au băut apă din stâncă şi au fost hrăniţi cu mană. Dar stânca îl prefigura pe Hristos întru care ne întărim noi acum, în Săptămâna Luminată”. Credincioşii care participă la Sfânta Liturghie iau agheasmă pe care o folosesc la stropirea caselor, grădinilor şi ogoarelor.

De „Izvorul Tămăduirii”, Sfânta Liturghie precum şi slujba de sfinţire a agheasmei mici s-au oficiat la Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi în toate bisericile din ţară. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel a participat la Sfânta Liturghie oficiată la aşezământul medical „Sfânta Maria” din Techirghiol, în timp ce ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a slujit la Mănăstirea Horăiţa din judeţul Neamţ, ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului la Mănăstirea „Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus”, din judeţul Braşov, împreună cu PS Andrei Făgărăşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei a slujit la Mănăstirea Maglavit din judetul Dolj, iar ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului a participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. De asemenea, ÎPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal a slujit la Mănăstirea Peştera din judeţul Dâmboviţa, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Dervent din judeţul Constanţa, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădauţilor la parohia Sadău, Protopopiatul Rădăuţi, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei în Catedrala din Sighişoara, în timp ce ÎPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului a slujit la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. 


Leave a Response