|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Emilian Frâncu doreşte să îmbunătăţească sistemul de colectare a TVA 

Emilian Frâncu doreşte să îmbunătăţească  sistemul de colectare a TVA

O nouă propunere legislativă iniţiată de senatorul PNL Emilian Frâncu a fost aprobată zilele trecute de Senatul României, urmând a fi dezbătută în săptămânile următoare şi de Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă prevede modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, în sensul introducerii datei de încasare a facturii ca moment al exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată datorate bugetului de stat, cuantumul taxei urmând a fi stabilit proporţional cu valoarea încasărilor efective din totalul facturilor emise, altfel spus, TVA să fie plătită la încasarea facturii, şi nu la emiterea ei.

Emilian Frâncu susţine că acest sistem este aplicat cu succes şi în alte ţări europene, un exemplu fiind Marea Britanie, care îl foloseşte de peste 20 de ani. Mai mult, senatorul PNL este de părere că prin adoptarea acestei propuneri legislative cel mai mult ar avea de câştigat mediul de afaceri, în special IMM-urile, care din cauza lipsei de lichidităţi sunt nevoite să acorde partenerilor de afaceri termene de plată foarte mari, ducând la încetinirea sau chiar la blocarea financiară a operaţiilor comerciale.

„În momentul de faţă exigibilitatea TVA intervine înainte de încasarea facturilor emise de plătitorul taxei, încasare negarantată în contextul crizei economice actuale. Societăţile comerciale sunt nevoite să aştepte o perioadă care în general depăşeşte termenul de 45 de zile de la înregistrarea solicitării, prevăzut de Codul de procedură fiscală. Modificările aduse la Legea nr.571/2003 ar contribui la asigurarea echilibrului financiar al agenţilor economici şi între agenţii economici şi colectorul taxei pe valoarea adăugată, fiind, de asemenea, şi în interesul statului să realizeze o colectare eficientă de TVA” a declarat senatorul Emilian Frâncu.

Leave a Response