Sparle si soparle
Sparle si soparle
• Fostul fruntaş ţărănist, metamorfozat peste noapte în liberal, Valentin Haralambiade, şi-a găsit acum o nouă preocupare, acum după ce a lăsat fotoliul liber la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Este vorba de… piscicultură. Astfel, Valentin Haralambiade a început să depună documentaţii şi să ia avize pentru construirea şi amenajarea unui iaz de peşte de circa 25.000 mp în comuna Galicea, satul Cocoru. Se aude că „grecul” a învăţat nişte şmecherii cu fondurile europene pentru piscicultură încă de pe vremea când era şef al APIA Vâlcea….
• Am trăit să o vedem şi pe asta: directoarea Spitalului Judeţean Vâlcea, Georgeta Sălişte, îi face campanie candidatului PNL Bogdan Pistol, cu toate că doamna este membru PDL sau, dacă nu, a fost numită în fruntea spitalului cu sprijinul acestui partid. Concret, la balconul apartamentului în care locuieşte, din blocul de lângă Muzeul de Istorie, Georgeta Sălişte a pus un banner de toată frumuseţea cu Bogdan Pistol. Probabil că doamna Sălişte a „mirosit” ceva şi vrea să se pună bine cu viitorul primar, având în vedere că spitalele judeţene vor trece în subordinea administraţiilor publice locale?
• Prezent la Râmnicu Vâlcea, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, i-a lăsat să-i scape porumbelul din gură: „Regret că Mircia Gutău a ajuns în situaţia actuală (n.r. – să fie închis)!”.
• Primarul din Olăneşti, Gheorghe Ciucă, este văzut din ce în mai rar prin sediul primăriei. Locuitorii staţiunii sunt nemulţumiţi de edilul, care „i-a dus cu vorba în campania electorală“. Ciucă dispare zilnic din primărie în „ceaţă“ lăsând problemele comunităţii pe mâinile neexperimentatului viceprimar Vasilache. O pălărie mult prea mare pentru fostul recepţioner. În aceste condiţii, instituţia a rămas un fel de sat fără câini.
• Preşedintele interimar al tinerilor liberali, avocatul Victor Stănculescu, are cu ce se lăuda: „Am cu ce mă lăuda!“ – vorba cântecului. Este campionul Baroului Vâlcea în ceea ce priveşte apărările formulate în procesele hackerilor locali şi naţionali. Tocmai de aceea „faima îl precede“ pe imberbul avocat, având renumele de „Avocatul Hacker“. Multe succese în instanţă! Şi fără număr la…card!