Sprijin pentru navetişti: Parlamentul a adoptat o propunere legislativă a senatorului PNL Emilian Frâncu
Sprijin pentru navetişti: Parlamentul a adoptat o propunere legislativă a senatorului PNL Emilian Frâncu
COMUNICAT DE PRESĂ
La data de 13 aprilie 2010, Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de cameră decizională propunerea legislativă a senatorului PNL de Vâlcea Emilian Frâncu pentru completarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2006.
Iniţiativa soluţionează problema locuinţei pentru specialiştii navetişti, permiţându-le acestora să beneficieze de subvenţia de 20% acordată de la bugetul de stat pentru achiziţionarea unei locuinţe. Cei care pot beneficia de această reducere sunt: persoanele cu vârsta până în 40 de ani care îndeplinesc cumulative următoarele condiţii: (1) lucrează în alte localităţi decât cea de domiciliu; (2) doresc să-şi stabilească domiciliul în localităţile în care lucrează, aflate în mediul rural sau în oraşe sub 10.000 de locuitori; (3) activează, având o pregătire specială, într-un domeniu necesar comunităţii respective (educaţie, cultură, sănătate, silvicultură, agricultură etc.).
Propunerea fost trimisă deja către promulgare, urmând a fi încorporată în legislaţia existentă. În acelaşi timp, ne bucură faptul că, pornind de la această iniţiativă legislativă, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, doamna Elena Udrea, a anunţat că Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să reglementeze acelaşi domeniu (sprijinirea specialiştilor pentru a se stabili în mediul rural).
BIROUL DE PRESĂ