|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

“Ziua Pământului”, sărbătorită şi la Vâlcea 

„Ziua Pământului”, sărbătorită şi la Vâlcea

Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea a sărbătorit săptămâna trecută cea de-a patruzecea aniversare a „Zilei Pământului”. La 22 aprilie 2010, această zi a fost marcată prin activităţi de conştientizare a importanţei protecţiei mediului înconjurător: o expoziţie de desene şi o acţiune de educaţie ecologică cu elevii de la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea. Această zi se sărbătoreşte încă din anul 1970, în fiecare zi de 22 aprilie.

La început, „Ziua Pământului” a fost marcată doar în Statele Unite; mai apoi, numărul ţărilor în care au loc evenimente specifice crescând foarte mult şi ajungând în 1990 la 141. Acest eveniment a dus la crearea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Înconjurător a Statelor Unite ale Americii şi a deschiderii căii pentru un aer curat, apă curată şi acţiuni pentru speciile pe cale de dispariţie. Din anul 1991, activităţile prilejuite de Ziua Pământului sunt coordonate la nivel internaţional de Earth Day USA, o organizaţie neguvernamentală fondată special în acest sens.

Reţeaua de organizaţii partenere cuprinde acum atât ONG-uri, cât şi instituţii sau companii din diferite domenii de activitate, în peste 170 de state ale lumii. Scopul acţiunilor promovate este sensibilizarea opiniei publice cu privire la necesitatea protejării mediului, a conservării resurselor naturale şi a biodiversităţii.

Leave a Response