UNPR se va lansa oficial, pe 1 Mai, în Piaţa Revoluţiei din Capitală
UNPR se va lansa oficial, pe 1 Mai, în Piaţa Revoluţiei din Capitală
• Judeţul Vâlcea va fi reprezentat de o delegaţie, condusă de deputatul Constantin Mazilu.
UNPR se va lansa în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, pe 1 Mai, unde se va amplasa o scenă şi se va organiza un miting, la eveniment urmând a fi prezenţi toţi cei din viitoarea conducere interimară, dar şi invitaţi din rândul sindicaliştilor, au precizat, marţi, pentru Mediafax, surse UNPR.
Sursele citate au precizat că evenimentul va include discursuri ale viitorilor lideri interimari şi ale invitaţilor. Evenimentul va beneficia şi de un fundal sonor, dar nu se vor servi mici şi bere.
Aceleaşi surse au mai arătat că înaintea evenimentului de lansare va avea loc Conferinţa Naţională Extraordinară, în care se va alege conducerea centrală interimară. Conferinţa Naţională Extraordinară va avea loc tot în Bucureşti, aceasta urmând să convoace prima Conferinţă a UNPR, unde se va alege conducerea şi care va avea loc în toamnă.
Sursele citate au mai spus că formula de conducere interimară va fi următoarea: Marian Sârbu – preşedinte, Gabriel Oprea – preşedinte executiv, Cristian Diaconescu – preşedinte de onoare, Neculai Onţanu – secretar general, aceasta incluzând şi opt vicepreşedinţi. În acest moment, în Camera Deputaţilor şi Senat sunt 30 de parlamentari independenţi, proveniţi din PSD şi PNL. Liderul lor este ministrul Apărării, Gabriel Oprea.
Judeţul Vâlcea va fi reprezentat de o delegaţie importantă din punct de vedere numeric, condusă de deputatul Constantin Mazilu.