Vadim l-a pus pe Marin Popescu lider interimar la PRM Vâlcea
• După alungarea din partid a lui Ion Nuică şi Marius Bătăgan,
Vadim l-a pus pe Marin Popescu lider interimar la PRM Vâlcea
Iată că în ciuda unor „critici” venite din partea fostei conduceri a PRM Vâlcea, în frunte cu Ion Nuică, ziarul nostru vă prezintă în premieră circulara internă oficială semnată de preşedintele Corneliu Vadim Tudor şi adresată Filialei Judeţene Vâlcea a PRM. În circulara respectivă se precizează: „Biroul Permanent al Partidului România Mare, întrunit în şedinţa din 15 aprilie a.c., a hotărât mandatarea domnului Marin Popescu în funcţia de preşedinte al Filialei Judeţene PRM Vâlcea. Domnul Marin Popescu va lua toate măsurile ce se impun pentru buna desfăşurare a activităţii de partid la Filială. Rog să se dea tot spirjinul necesar”.
Marin Popescu este cadru didactic la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, iar în perioada 2004 – 2008 a fost consilier municipal la Râmnicu Vâlcea sin partea PRM.
„Răzbunarea” lui Marin Popescu împotriva lui Ion Nuică
De fapt, prin decizia din 15 aprilie 2010, Corneliu Vadim Tudor i-a dat şansa lui Marin Popescu de a-şi lua revanşa faţă de Ion Nuică. Asta pentru că în august 2007 Ion Nuică a fost ales cu majoritate de voturi preşedinte al filialei municipale Râmnicu Vâlcea a PRM. Postul era deţinut interimar de Marin Popescu. Dintre cei 102 delegaţi prezenţi la şedinţa de dare de seamă şi alegeri a organizaţiei municipale care a avut loc în august 2007, Nuică a obţinut 68 de voturi, în timp ce contracandidata sa, Tatiana Marcu a fost votată de doar 19 delegaţi.
În acest fel, Nuică şi-a luat revanşa în faţa peremiştilor de la municipiu, după ce a fost îndepărtat din fruntea organizaţiei în urmă cu şase ani, printr-o decizie considerată abuzivă la acea dată de către conducerea centrală a partidului. Înainte de votul propriu-zis, fostul preşedinte al organizaţiei municipale, consilierul local Marin Popescu a prezentat un raport de activitate, catalogat de majoritatea celor prezenţi ca fiind unul prea lung şi destul de greu de înţeles.
Marin Popescu a început prin a se referi la Sorin Ovidiu Vântu, a continuat cu nişte dizertaţii asupra psihologiei de manipulare a maselor şi a sfârşit printr-o prezentare destul de săracă asupra aproapei inexistentei activităţi desfăşurate de organizaţia municipală în timpul mandatului său. Tot în acel raport, Marin Popescu spunea că mai mulţi membri din Biroul Municipal nu se implicau în activitatea de partid.
De asemenea, în august 2007, un moment ceva mai tensionat a fost reprezentat de intervenţia unui delegat, care a criticat activitatea fostei conduceri a organizaţiei. În replică, Marin Popescu s-a apărat: „Nu sunt un superman, am şi eu problemele mele personale, sunt şi eu cadru didactic. Oricum, eu îmi doresc ca noii membri ai Biroului Municipal să fie supermani. Îmi doresc chiar să reuşească”. (P.C.)