Primării vâlcene aproape de faliment
Primării vâlcene aproape de faliment
Un recent proiect de lege poate băga mai multe administraţii locale din judeţul Vâlcea în faliment. Primăriile care au datorii mai vechi de un an pot intra în procedura de criză financiară sau de insolvenţă. La ora actuală, dintre cele 3.227 de primării, peste 2.400 nu pot să-şi plătească din taxe şi impozitele locale personalul propriu, ci din cota de TVA defalcată. La Vâlcea, mai mult de trei sferturi dintre primării ar putea falimenta în perioada următoare.
În procedura de criză financiară vor intra unităţile care nu mai pot plăti datorii mai vechi de 90 zile şi care depăşesc 15% din bugetul local anual şi care nu plătesc salariile angajaţilor pe o perioadă mai mare de 90 de zile. În insolvenţă vor intra acele primării care nu-şi achită datorii vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul anual şi care nu plătesc salariile pe o perioadă mai mare de 120 de zile de la data scadenţei. În cazul crizei financiare, sunt prevăzute cinci etape pentru redresarea economică, urmate de faliment.
În termen de 30 de zile de la constatarea situaţiei de criză este obligatoriu să se prezinte un plan de redresare care cuprinde prezentarea la zi a situaţiei economice financiare, măsuri care să asigure prestarea serviciilor publice esenţiale, măsuri de îmbunătăţire a managementului, de creştere a gradului de colectare a veniturilor proprii şi de reducere a cheltuielilor, precum şi o restructurare a conducerii şi a aparatului propriu al unităţii administrativ – teritoriale.
Ieşirea din criza financiară se face atunci când nu s-au mai evidenţiat cauzele care au dus la intrarea în criză financiară, pe o perioadă de 180 de zile. Planul de redresare este valabil şi în situaţia insolvenţei care poate fi declanşată de orice creditor sau grup de creditori sau de primar ori de preşedintele Consiliului Judeţean. Unele primării din Vâlcea sunt deja în criză, deoarece nu vor mai primi fonduri suplimentare de la Guvern, ci numai de la Consiliul Judeţean şi pe cele de la Finanţe.
În aceste condiţii, datoriile continuă să se adâncească. 53 de primării (48 de comune şi 5 oraşe) din Vâlcea înregistrează deja restanţe la acordarea ajutoarelor sociale. Situaţia se întâlneşte în localităţile: Diculeşti, Lăpuşata, Lăcusteni, Racoviţa, Stoeneşti, Brezoi. La ajutoarele de încălzire, 47 de consilii locale au restanţe de 910.750 de lei, iar în privinţa drepturilor pentru persoanele cu handicap, dintre cele 89 de localităţi, 43 sunt restante în ceea ce priveşte acordarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, suma totală fiind de 10.215.640 de lei. Restanţe între 2-6 luni se înregistrează la: Făureşti, Bujoreni, Berbeşti, Lăpuşata, Lăcusteni, Malaia, Nicolae Bălcescu, Prundeni, Roeşti, Slătioara, Valea Mare, Zătreni, Brezoi şi Horezu.