Senatorul Dorel Jurcan, preşedinte de onoare al “Clubului Investitorilor 01”
Senatorul Dorel Jurcan, preşedinte de onoare al „Clubului Investitorilor 01”
Poate puţini vâlceni ştiau, dar trebuie să spunem că senatorul Dorel Jurcan, preşedintele interimar al PDL Vâlcea, este de mai mult timp preşedinte de onoare al unei organizaţii exclusiviste: „Clubul Investitorilor 01”. Clubul a luat fiinţă în luna mai a anului 2001, în cadrul Senatului României, pe lângă Comisia economică, de industrii şi servicii, ca o asociaţie neguvernamentală, cu personalitate juridică, apolitică, organizată conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, şi care se bucură de toate drepturile conferite de lege pentru promovarea unui climat favorabil afacerilor şi investiţiilor în România. Din club fac parte peste 500 de investitori, oameni de afaceri, demnitari şi înalţi funcţionari, animaţi de spirit intreprinzator şi de hotărâre pentru dezvoltarea afacerilor în ţara noastră.
„Clubul Investitorilor 01” are ca scop sprijinirea procesului de dezvoltare a vieţii economice româneşti, crearea unui climat favorabil afacerilor şi investiţiilor, în cadrul definit al Constituţiei ţării, de principiile statului de drept şi legile economiei de piaţă. Pentru atingerea scopului declarat, „Clubul Investitorilor 01” îşi propune să contribuie la sporirea aportului investiţional al patronatelor autohtone şi al investitorilor străini, să încurajeze toate investiţiile care promovează interesul naţional de creştere economică şi ridicarea nivelului de trai în România.
Clubul Investitorilor 01 are înfiinţate 15 filiale în teritoriu are ca parteneri Bursa Română de Mărfuri Bucureşti, World Trade Center din Bucureşti, Asociaţia Generală a Inginerilor din România şi a atras în ultima perioadă, ca noi membri, Camerele de Comerţ Româno – Germană, Româno – Rusă, Româno – Turcă. Pe plan internaţional, Clubul Investitorilor 01 a încheiat un protocol de colaborare cu Uniunea Industriaşilor din Lombardia (Italia).