|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Senatorul Dorel Jurcan: “Nu vom trece peste aceste momente decât dacă vom fi solidari şi uniţiÔÇ£ 

Senatorul Dorel Jurcan: „Nu vom trece peste aceste momente decât dacă vom fi solidari şi uniţi“

În urma deciziilor anunţate de Guvern, mii de sindicalişti din educaţie, sănătate, CFR, poliţie, poştă, pensionari, s-au adunat ieri în Piaţa Victoriei.
      
„Măsurile sunt dure. Nu e uşor să trebuiască să trăieşti cu bani mai puţini. Ştim cu toţii ce inseamnă asta. Şi este normal să iasă în stradă ca să işi arate nemulţumirea. Nu suntem singura ţară în această situaţie. Peste tot în UE au loc concedieri, reduceri de salarii şi de pensii sau creşteri de taxe, iar cetăţenii sunt direct afectaţi. Planuri de austeritate sunt adoptate în tot mai multe state.  Măsurile de reducere a cheltuielilor publice sunt necesare, fără aceste măsuri ar fi trebuit mărite taxele care ar fi dus la creşterea inflatiei, la împovararea mediului privat şi la îngreunarea creşterii economice. Din păcate, acestea sunt efectele crizei economice: măsuri dureroase, dar necesare.
      
Ca partid aflat la guvernare, respectăm decizia sindicatelor de a organiza acţiuni de protest. Acesta este rolul sindicatelor. Important este ca aceste mitinguri să fie paşnice. Avem certitudinea că liderii sindicali sunt conştienţi de asta. Există insă politicieni a căror lipsă de responsabilitate este periculoasă. PSD si PNL nu ştiu să facă opoziţie constructivă şi corectă. Nu urmăresc decât exploatarea electorală a unor momente dificile, care vor avea ca rezultat crearea unui climat instabil.
Declaraţiile liderilor PSD sunt principala dovadă. În şedinţa de conducere a PSD, Victor Ponta a declarat că se vor implica activ in protestele sindicatelor. Avem informaţii că şi la Vâlcea există directive în acest sens.

Sunt într-adevăr şi lucruri care nu merg suficient de repede şi ne asumăm acest fapt. Guvernul aplică însă deciziile de reducere a cheltuielilor şi în ministere- de exemplu Ministrul Muncii taie banii de deplasări şi licitaţii, Ministrul Agriculturii concediază angajaţi de cabinet etc. Nu vom trece peste aceste momente decât dacă vom fi solidari şi uniţi”, a declarat senatorul Dorel Jurcan, preşedinte al PD-L Vâlcea.

Leave a Response