Şoriceii lacomi şi risipitori din Casa Tineretului
Şoriceii lacomi şi risipitori din Casa Tineretului
Tiberiu Pîrnău
Băieţilor „deştepţi“ de la fantomatica Fundaţie pentru Tineret li s-a smuls din mână borcanul cu miere. Borcan în care îşi băgaseră mâna până la umăr. Şi acum ce fac ei? Plâng cu lacrimi de crocodil. Se perpelesc, că le-a zburat din mâini găina cu ouă de aur. Beneficiind de nişte legi prost croite, câţiva derbedei, şmechereaşi cu o brumă de carte în creiere au pus mâna pe averea fostului tineret comunist – un imobil imens.
În fruntea lor s-a pus un ilustru necunoscut jurist, pe numele lui de anonim: Udrescu. Un individ subţire la minte, dar cu obrazul gros, care s-a văzut împărat peste un patrimoniu de milioane de euro. O clădire cu nouă etaje, mii de metri pătraţi, amfiteatru, spaţii generoase pentru discoteci, piscină etc. El şi gaşca lui au încasat de-a lungul anilor chirii peste chirii. Au muls la greu.
Vă daţi seama că această clădire impunătoare, un simbol al cartierului Ostroveni, Casa Tineretului (sau Casa Ştiinţei, cum mai este cunoscută), a produs continuu miliarde şi miliarde de lei din sutele de spaţii închiriate unor societăţi comerciale. Când a venit vremea scadenţei, adică a plăţii datoriilor către stat, „tinerii“ de-acum, dar şi cei din trecutul mai îndepărtat, au dat din umeri, s-au scormonit în buzunare şi au scos doi lei.
Ei îşi doreau să fie lăsaţi în pace de autorităţi, de parcă ei trăiau într-un fel de stat în stat. Ei trăiau într-o ţară fără legi, un paradis fiscal, nişte fericiţi, iar noi, restul populaţiei, nişte fraieri supuşi legilor dintr-o altă ţară. Visul frumos a luat sfârşit, când Finanţele Publice au ieşit din starea de amorţire şi i-au luat la bani mărunţi pe administratorii Casei Tineretului, cei care ai avut numai mână de luat şi băgat în te miri ce buzunare, dar nu şi mână de dat statului ceea ce i se cuvenea: impozite pe clădire, pe chirii.
Acum directoraşul Udrescu guiţă cât îl ţin amigdalele pe la diverse instituţii ale statului, dar şi prin presă, că se comite o nedreptate, că o clădire evaluată la milioane şi milioane de euro este scoasă la vânzare la un preţ derizoriu de vreo 30 miliarde lei vechi. O fi şi acesta un adevăr, nu pot să ştiu cu exactitate dedesubturile afacerii!
Dar ceea ce ştiu sigur este că timp de ani şi ani de zile nimeni nu a ştiut ce se întâmplă la Casa Tineretului, unde se duc banii din chirii. În reabilitare nu s-a mai investit nimic de ani şi ani de zile, clădirea fiind într-o paragină totală. În acest imobil şi-au făcut loc, pe lângă oameni de bună credinţă, şi tot felul de dubioşi, de indivizi certaţi cu legile, care desfăşurau activităţi mai mult sau mai puţin legale.
A fost o debandadă! În acest caz, statul trebuie să-şi reintre în drepturi, să-şi recupereze banii şi să organizeze o licitaţie transparentă, nepărtinitoare, la care presa să aibă acces. Preţul poate urca de la 30 de miliarde la 50, 70, 100 de miliarde. Cu cât va încasa statul mai mult, cu atât va fi mai bine pentru acest buget de criză. Udrescu vorbeşte despre interese obscure în această licitaţie, despre faptul că toate instituţiile statului sunt organizate asemenea unei mafii în acest caz.
Lucruri grave, dar nedovedite! Încercări disperate de a nu pierde un ciolan, o roată mare de caşcaval. Bieţii şoricei! Ceea ce ştiu sigur este faptul că Direcţia Finanţelor Publice acţionează în baza unei sentinţe definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Restul sunt vorbe goale…