|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Evazionişti de peste un milion de euro, cu legături la Vâlcea 

Evazionişti de peste un milion de euro, cu legături la Vâlcea

Patru suspecţi, dintre care doi din Vâlcea au fost arestaţi preventiv de magistraţii de la Tribunalul Gorj într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 820.000 de euro şi circa 1,2 milioane lei. O firmă de leasing este păgubită, dar şi bugetul de stat, poliţiştii încercând acum să mai recupereze din prejudiciu, deşi suspecţii nu au nimic trecut pe numele lor şi, în consecinţă, nu li se poate pune sechestru. Patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţie după ce o firmă de leasing a reclamat la Parchet un prejudiciu de 820.000 de euro.

Dumitru Daniel Mutu, administrator la SC Klaumetal SRL Târgu Jiu, Ionel Marian Barbu, administrator la SC Olimp P SRL Târgu Jiu, Emilian Toropu, contabil din Târgu Jiu sunt cei trei suspecţi, reclamaţi la poliţie de Valentin Enescu, angajat al firmei de leasing din Bucureşti pentru un prejudiciul de 820.000 de euro. Mutu şi Barbu sunt domiciliaţi în judeţul Vâlcea, ei fiind acuzaţi că, împreună cu Toropu au falsificat o serie de acte contabile din firmele lor, pentru a putea obţine contracte de leasing, fiind sfătuiţi în acest sens chiar de Enescu, angajatul firmei de leasing.

Firma păgubită a încheiat contracte de leasing cu cele două firme din Târgu Jiu în lunile aprilie – iunie 2009. În baza acestor contracte alte două societăţi, una din Bucureşti şi alta din Bacău au furnizat un buldoexcavator, un excavator pe şenile, o volă şi o staţie mobilă de betoane, care ulterior au fost vândute, banii fiind cheltuiţi în scop personal, fără ca până în prezent poliţiştii să identifice bunurile respective.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au fost finalizate alte patru dosare, deschise pe numele lui Ionel Marian Barbu, în baza unei sesizări depuse de Garda Financiară, care vizează faptul că firma Olimp P SRL a făcut achiziţii intracomunitare de bunuri, administratorul acesteia ascunzând baza impozabilă pentru calcularea corectă a TVA şi a impozitelor aferente la buget. Anchetatorii estimează în acest caz o evaziune fiscală de circa 1,2 milioane lei. Barbu a fost arestat preventiv sub acuzaţia de evaziune fiscală şi înşelăciune în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, ca şi Dumitru Daniel Mutu.

Contabilul Emilian Toropu este acuzat de fals la legea contabilităţii şi complicitate la înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, el fiind în perioada în care execută o pedeapsă pentru alte fapte similare, dintr-un dosar în care a primit sentinţă definitivă. De asemenea, angajatul firmei de leasing, Valentin Enescu, este şi el acuzat de complicitate la înşelăciune în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave. Cercetările continuă în colaborare şi cu poliţiştii din cadrul I.P.J. Vâlcea.

Leave a Response