|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Economistul Ştefan Prală, la ceas de bilanţ, după 12 luni de la preluarea funcţiei de director 

• La SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea,


Economistul Ştefan Prală, la ceas de bilanţ, după 12 luni de la preluarea funcţiei de director

Tiberiu Pîrnău
Petre Coman

În urmă cu aproape un an, economistul Ştefan Prală a fost numit în fruntea unei importante întreprinderi din judeţ, o funcţie care implică foarte multe cunoştinţe tehnice dar şi abilităţi de manager: este vorba de SC Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea, cunoscută pe plan local sub denumirea de SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea.

Societatea face parte dintr-un grup energetic în care acţionar majoritar este statul român, prin Ministerul Economiei şi Hidroelectrica Bucureşti. Din domeniul de activitate al SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea amintim următoarele: reparaţii şi service (agregate hidroenergetice, echipamente hidromecanice, staţii electrice), microproducţie industrială, verificări PRAM şi metrologice, reparaţii construcţii hidrotehnice, lucrări subacvatice şi măsurători  topogeodezice.

Potrivit datelor prezentate de directorul general al SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea, ec. Ştefan Prală, în 2009, societatea a realizat un profit brut de peste 1,52 milioane lei, în condiţiile în care proiectul de buget prevedea doar o sumă de 1,36 milioane lei. Tot anul trecut, SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea a reuşit să obţină venituri totale de circa 64 milioane lei, peste estimările iniţiale de 57 milioane lei.

Comparativ cu situaţia din 2008, SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea a înregistrat o evoluţie ascendentă, explicabilă prin faptul că, în intervalul de timp analizat, societatea condusă de ec. Ştefan Prală şi-a consolidat parteneriatul cu nemţii de la compania VOITH SIEMENS Hydro Power Generation SRL Heidenheim Germania, Sucursala Bucureşti, dar şi cu ceilalţi colaboratori.

Acest lucru a dus la dezvoltarea activităţii şi implicit la creşterea profitabilităţii societăţii, SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea consolidându-şi poziţia de lider la nivel naţional în privinţa serviciilor, mentenanţei şi retehnologizării în domeniul hidroenergetic, în acelaşi timp fiind şi o societate etalon în peisajul economiei vâlcene.

„Pot să mă declar mulţumit pentru că mi-am îndeplinit criteriile de performanţă, după 12 luni de la preluarea funcţiei de director general al societăţii. Acest lucru a fost posibil lucrând cu o echipă de conducere foarte profesionistă şi cu nişte angajaţi care şi-au făcut foarte bine treaba”, ne-a declarat săptămâna trecută ec. Ştefan Prală, directorul general al SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea.
Contractul cu Voith Siemens, marea realizare a directorului Ştefan Prală
Una dintre marile realizări ale directorului general al SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea este semnarea la sfârşitul anului trecut a contractului cu societatea VOITH SIEMENS Hydro Power Generation SRL Heidenheim Germania, Sucursala Bucureşti, care este antreprenorul întregului proiect de retehnologizare de la centrala Ciunget. Principalul partener al concernului german este SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea, societatea fiind responsabilă cu partea de reabilitarea şi montarea noilor instalaţii. „Contractul în valoare de peste 2,6 milioane euro, este primul contract semnat de SC Hidroserv SA cu o altă firmă decât Hidroelectrica. Este foarte important acest contract pentru noi, pentru că în acest fel putem să le demonstrăm partenerilor germani de seriozitatea şi profesionalismul echipei de la SC Hidroserv SA Vâlcea.

Vreau să vă mai spuns că societatea noastră şi-a respectat în totalitate termenele de execuţie, devansând predarea amplasamentelor cu mult înainte de data stabilită pentru operaţiile de montare a noilor instalaţii. Comunicarea permanentă existentă între conducerile celor două societăţi, corelată cu seriozitatea şi profesionalismul de care au dat dovadă salariaţii SC Hidroserv SA au făcut ca relaţiile dintre cei doi parteneri să se îmbunătăţească considerabil în ultima perioadă”, a mai precizat ec. Ştefan Prală, directorul general al SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea.

Reparaţia capitală de la Centrala Ciunget face parte din cel mai amplu proiect de retehnologizare a amenajării hidro Vidra – Ciunget – Brădişor, un proiect prin care se modernizează toate echipamentele hidromecanice şi hidroenergetice, însemnând generatoare, turbine, instalaţii, vane, blindaje, staţii etc.

Două investiţii importante: Hala de sablare şi Laboratul de sudură

Printre investiţiile mai importante realizate sau care vor fi materializate sub conducerea lui Ştefan Prală, directorul general al SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea, se numără: Hala de sablare şi Laboratul de sudură, ambele investiţii care vor ajuta societatea să realizeze cu eforturi proprii unele servicii care, până acum, erau efectuate de diverse firme. „Deşi suntem în plină criză financiară, conducerea SC Hidroserv SA a făcut tot posibilul ca acest lucru să nu fie resimţit de către furnizori şi salariaţi.

La ora actuală, societatea nu înregistrează obligaţii faţă de terţi, iar angajaţii sunt cu salariile la zi. Între conducerea executivă şi angajaţi nu există nici un fel de diferend, relaţiile dintre cele două părţi fiind unele dintre cele mai bune”, a mai subliniat ec. Ştefan Prală, directorul general al SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea.

Pe lângă activităţile de bază, SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea mai desfăşoară misiuni subacvatice realizate cu patru scafandri şi personal de deservire. Aceste activităţi vin să aducă informaţii privind starea echipamentului submersat şi contribuie decisiv la deblocarea acestuia, curăţirea grătarelor prizelor, repararea sub apă a grătarelor, etanşarea organelor de închidere.

Pe lângă acestea, Atelierul mecanic Lotru execută intervenţiile operative de complexitate redusă, este dotat cu 3 strunguri, o freză, 2 maşini verticale de găurit, 2 polizoare, instalaţie de aer comprimat, instalaţii portabile de sudură în curent continuu şi alternativ şi un pod de 3,2 tone.

Atelierul de prelucrări mecanice existent în baza de producţie Vâlcea asigură recondiţionarea de echipamente din amenajarea Olt şi Lotru şi este dotat cu cinci strunguri, două freze, o maşină de alezat şi frezat, o morteză, două maşini de rectificat (plan şi rotund), o maşină de găurit radială, o presă de îndoit tablă, foarfecă ghilotină, pod rulant de 5 şi 10 tone, echipamente de sudură MIG/ MAG, TIG, o maşină de debitat cu bandă şi o maşină de debitat cu plasmă.

Pe malul drept al canalului de fugă CHE Rm. Vâlcea a fost realizată o bază sportivă care deserveşte personalul Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea şi Hidroserv Râmnicu Vâlcea.

Hidroserv Vâlcea va deservi 3 SH-uri din cadrul Electra

Ca urmare a profesionalismului dovedit de SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea, Ministerul Economiei a decis includerea acestei societăţi în noua companie Electra, ce va fi înfiinţată la 1 iulie, prin comasarea mai multor active de producţie a energiei şi cărbunelui. Astfel, Electra va fi formată din Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Complexurile Energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, precum şi din sucursalele Hidroelectrica de la Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu şi Hidroserv Râmnicu Vâlcea. „Hidroserv Vâlcea va funcţiona ca sucursală în cadrul Electra. Practic, noi vom deservi trei sucursale ale Hidroelectrica.

Vreau să vă spun că fiecare sucursală din cadrul Electra va avea autonomie şi nu se va substitui altei sucursale. Pentru viitor, am în vedere modernizarea şi dotarea cu echipament tehnologic a secţiilor noastre din Târgu Jiu şi Sibiu”, ne-a mai spus în încheiere ec. Ştefan Prală, directorul general al SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea.

Electra va fi controlată în proporţie de 84,39% de Ministerul Economiei (413,5 milioane acţiuni), în timp ce Fondul Proprietatea va avea o participaţie de 15,09% (73,9 milioane acţiuni), potrivit proiectului de divizare şi de fuziune  a Hidroelectrica în perspectiva înfiinţării celor două societăţi energetice naţionale. Totodată, Termoelectrica va deţine 0,25% din titluri (1,2 milioane acţiuni), Societatea pentru Închiderea şi Conservarea Minelor va avea 0,13% (657.388 acţiuni), iar Hidroelectrica va avea 0,11% (568.104 acţiuni).

Hidroelectrica va fi divizată, o parte din activele companiei urmând să fie transferate celeilalte societăţi, şi va fuziona prin absorbţie cu alte companii energetice. Astfel, Hidroelectrica va transfera căre Electra active în valoare de 3,1 miliarde lei, care reprezintă 19,15% din activele sale nete. În urma operaţiunii, Hidroelectrica îşi va diminua capitalul social cu valoarea activelor transferate.

Activele nete ale Electra se ridică la 16,4 miliarde lei, din care jumătate, respectiv 8,2 miliarde lei, va fi reprezentat de Nuclearelectrica. Electra va avea un capital  social de 4,89 miliarde lei, divizat în 489,9 milioane de acţiuni. KPMG a evaluat activele nete ale Hidroelectrica la 16,5 miliarde lei. După tranferul unor sucursale către Electra, valoarea activelor nete ale Hidroelectrica va coborî la 13,3 miliarde lei.

Leave a Response