17 medici, amendaţi de Casa de Sănătate
17 medici, amendaţi de Casa de Sănătate
După ultimele controale efectuate de reprezentanţii Casei de Sănătate Vâlcea în privinţa acordării concediilor medicale de medicii de familie au apărut şi primele „victime“. 66 de medici au fost controlaţi începând cu data de 17 mai de cinci inspectori ai CAS Vâlcea, printre cei vizaţi fiind şi medicii de la spitale, mai ales cei care au eliberat cele mai multe concedii medicale în ultima perioadă. 17 medici au fost amendaţi cu câte 5.000 de lei fiecare.
Printre neregulile constatate se numără absenţa adeverinţei de salariat cu menţionarea numărului de zile de incapacitate temporară de muncă în ultimele 12 luni; certificate medicale acordate retroactiv; absenţa declaraţiilor beneficiarilor de concedii medicale; neconsemnarea în registrul de consultaţii a certificatului de concediu medical. Au fost amendaţi mai ales medici de la urologie, interne, pneumologie şi medicină de familie.
Inspectorii au făcut de asemenea controale la domiciliul a 15 persoane care se aflau în concediu medical, în diverse localităţi ale judeţului, doar unul fiind absent de la domiciliu. Medicii sunt nemulţumiţi însă de aceste controale şi spun că vor acţiona în instanţă pentru anularea sancţiunilor.
Dosarele persoanelor cu handicap, luate la purecat
Până la jumătatea lunii iulie a.c., o comisie formată din patru persoane din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va verifica şi dosarele persoanelor cu handicap. Vor fi chemate la reevaluare persoanele cu handicap care sunt cel puţin suspecte, pentru a se constata dacă într-adevăr se încadrează în gradul respectiv.
Controalele inspectorilor de la Bucureşti vor fi completate şi de controale ale inspectorilor din instituţiile vâlcene, respectiv de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, de la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea şi din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea. În judeţul Vâlcea sunt înregistrate în prezent 18.000 de persoane cu handicap, iar unde există suspiciuni cu privire la gradul de handicap se va face o reevaluare la Vâlcea sau Bucureşti. (A.V.)