Concurs internaţional de matematică, în staţiunea Olăneşti
Concurs internaţional de matematică, în staţiunea Olăneşti
Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea se află în plină campanie de pregătire a concursului internaţional de matematică – Blacaniada, care se desfăşoară pentru prima dată în judeţul Vâlcea, în staţiunea Băile Olăneşti. 90 de elevi de gimnaziu şi 45 de profesori participă la concursul din juriul căruia fac parte câte un profesor din fiecare ţară participantă. La Vâlcea sunt prezenţi elevi de gimnaziu din 12 ţări, atât din regiunea Balcanică, precum Bulgaria, Serbia sau Moldova dar şi din zone ale Asiei, ca Indonezia. „Mă bucură faptul că cei de Ministerul Educaţiei au ales Vâlcea pentru acest concurs, la care participă 14 ţări.
România are două echipe la această olimpiadă, pentru faptul că suntem gazdă”, spune şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Gabriela Ene. Evenimentul, organizat în premieră în judeţul Vâlcea, se datorează rezultatelor excepţionale obţinute de elevii vâlceni la concursurile naţionale şi internaţionale. Judeţul Vâlcea se situează pe locul cinci la premii naţionale şi internaţionale. Micii matematicieni au vizitat deja Vila de protocol de la Olăneşti, transformată în obiectiv turistic. La competiţie participă şi un echipaj exclusiv din Vâlcea, format din patru elevi din Râmnic şi doi din Drăgăşani.