|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Nababul de la Medicină Legală, Florian Ghiţă, ridică în fiecare lună circa 4.000 euro 

• La Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea există şi „salarii nesimţite“

Nababul de la Medicină Legală, Florian Ghiţă, ridică în fiecare lună circa 4.000 euro  

• managerul generalal spitalului, Georgeta Sălişte, are un salariu net de peste 70 milioane lei vechi, iar directorul medical are 72 milioane lei vechi

După cum am mai consemnat, luna trecută, la iniţiativa Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice a emis Ordinul nr. 404/27.05.2010 prin care toate instituţiile de stat din ţară erau obligate să publice pe site-urile proprii situaţia veniturilor nete ale angajaţilor aferente lunii aprilie 2010. Însă, nu toate instituţiile din Vâlcea s-au conformat acestui ordin, unele dintre ele ignorând complet această dispoziţie a ministerului, în timp ce altele nu s-au omorât nici măcar să-şi facă un site propriu.

La Spitatul Judeţean de Urgenţă Vâlcea este un adevărat „festin” al salariilor uriaşe, recordul absolut deţinându-l medicul Florian Ghiţă, şeful Serviciului de Medicină Legală. Astfel, acesta a avut, numai în cursul lunii aprilie, venituri nete de peste 17.000 lei (circa 4.000 euro), o sumă uriaşă chiar şi pentru un doctor din Europa de Vest. Directorul Florian Ghiţă este urmat la salarii de către cei doi medici primari care lucrează la Serviciului de Medicină Legală, cu venituri nete de 13.778 lei, respectiv 11.910 lei. Salariile din cadrul Serviciului de Medicină Legală nu coboară sub 2.000 lei, cel mai mic venit net aparţinând celor trei şoferi.

Rămânem tot la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi vă prezentăm câteva din salariile grase ale unor cadre medicale sau funcţionari, făcând precizarea că acestea sunt doar veniturile nete obţinute în luna aprilie, fără a include onorariile de la cabinetele medicale private sau alte „atenţii” de la pacienţi: managerul general Georgeta Sălişte are un salariu net de peste 7.000 lei; directorul medical al spitalului are 7.227 lei; medic şef Unitatea de Primiri Urgenţe – 7.186 lei; medic primar la Dispensarul TBC – între 5.368 lei şi 5.753 lei; medic primar şef Centru de Sănătate Mintală – 6.118 lei; medic şef Serviciu Anatomie Patologică şi Prosectură – 8.564 lei, iar medicul specialist – 7.272 lei;

medic şef Laboratul de Radiologie – 5.211 lei; medic şef Laboratorul de Analize Medicale – 4.000 lei; medic primar la Cabinetul de Oncologie Medicală – 3.371 lei; medic şef Secţia RMBF Călimăneşti – 4.828 lei; medic şef Secţie Endocrinologie – 2.938 lei; medic şef Secţia Oncologie Medicală – 4.496 lei; medic primar Compartimentul Geriatrie Gerontologie – 4.132 lei; medic şef Secţia Gastroenterologie – 4.445 lei; medic şef Secţia RMFT – 2.932 lei; medic şef Secţia Boli Infecţioase – 4.958 lei; medic primar Compartimentul Psihiatrie Pediatrică – 4.745 lei; medic şef Secţia Psihiatrie II – 4.182 lei; medic şef Secţia Psihiatrie I – 6.463 lei;

medic şef Secţia ORL – 4.071 lei; medic şef Secţia Oftalmologie – 4.242 lei; medic şef Secţia Dermatovenerologie – 3.023 lei; medic şef Secţia Neurologie – 4.062 lei; medic şef Secţia Urologie – 4.480 lei; medic şef Secţia Ortopedie şi Traumatologie – 4.406 lei; medic şef Secţia Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică – 4.558 lei; medic şef Secţia Chirurgie Generală – 4.693 lei; medic şef Secţia ATI – 6.080 lei; medic şef Secţia Medicină Internă – 4.786 lei; medic şef Secţia Pediatrie – 4.103 lei; medic şef Secţia Cardiologie – 3.638 lei. (N.T.)

Leave a Response