|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Dictatura lui Ion Cîlea pe feuda de la Consiliul Judeţean Vâlcea 

Dictatura lui Ion Cîlea pe feuda de la Consiliul Judeţean Vâlcea

• absolutismul lui Cîlea a depăşit orice limite, când a ignorat de trei ori votul suveran al consilierilor judeţeni: prima dată în şedinţa din luna mai când s-a aprobat propunerea de includere a proiectelor de hotărâri privind schimbarea vicepreşedintelui Dumitru Persu, şi doua oară când s-a votat „la pătrat” pentru numirea pesediştilor Nicu Spiridon şi Sabin Dragnea la conducerea a două instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea Petre Coman
Circ fără pâine a fost miercuri, 30 iunie 2010 la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea. Ion Cîlea a demonstrat din nou că voinţa lui este literă de lege şi că orice normă de bun simţ îi este străină atunci când interesele de partid sunt mai presus de orice. De fapt, a demonstrat că nu ţine cont de votul plenului Consiliului Judeţean, încercând să tragă sforile în spatele uşilor închise şi dincolo de orice lege din România.

Absolutismul lui Cîlea a depăşit orice limite miercuri, când a ignorat de trei ori votul consilierilor judeţeni: prima dată, în şedinţa din luna mai când s-a aprobat propunerea de includere a proiectelor de hotărâri privind schimbarea vicepreşedintelui Dumitru Persu, şi când s-a votat pentru numirea pesediştilor Nicu Spiridon şi Sabin Dragnea la conducerea a două instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea.

Concret, despre ce  este vorba? În urmă cu aproape o lună, în urma unei înţelegeri între PDL şi PNL, s-a decis schimbarea lui Dumitru Persu din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, însă prin câteva manevre abile, Ion Cîlea a reuşit să evite să pună pe ordinea de zi proiectele de hotărâri. Tot atunci, Ion Cîlea a promis că va pune propunerea pe ordinea de zi a şedinţei viitoare, iar consilierii judeţeni au votat în unaimitate acest proiect de hotărâre.

Nu a mai fost să fie aşa: prin voinţa supremă şi în dispreţul total al legii, Ion Cîlea, în calitate de iniţiator, nu a mai pus proiectul de hotărâre privind schimbarea lui Dumitru Persu pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, 30 iunie, deşi exista un vot foarte clar al consilierilor judeţeni în acest sens. Cîlea a bâguit ceva cu o iniţativă semnată de 7-8 pedelişti, însă, conform legii, propunerea trebuia pusă obligatoriu pe ordinea de zi, indiferent de alianţele sau înţelegerile politice care s-au făcut ulterior.

Dacă vroia să respecte legea, Ion Cîlea trebuia să supună la vot propunerea de înlocuire din funcţie a lui Dumitru Persu, propunere care ar fi căzut oricum la vot având în vedere noua alianţă majoritară de la Consiliul Judeţean Vâlcea dintre PSD şi PDL.
Cum şi-au primit „jucăriile” preferate şomerii Spiridon şi Dragnea
O a doua încălcare a legii înfăptuită de Ion Cîlea se referă la „numirile” unor pesedişti sadea în funcţii de conducere la două instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Este vorba de Nicu Spiridon la Serviciul Public Judeţean de Pază şi Sabin Dragnea la Centrul Medico-Social din Lădeşti. Numiri politice de ultimă speţă care îi au în spate pe cei doi „dinozauri bolşevici” Ion Cîlea şi Dumitru Presu. Cei doi consideră că CJ Vâlcea este moşia proprie şi un tărâm pe care poate să alerge numai oameni care au în buzunar un carnet de membru PSD.

În timpul dezbaterilor de miercuri, 30 iunie, Ion Cîlea o dădea ca o moară stricată cu concursul pe care l-au susţinut cei doi candidaţi – Spiridon şi Dragnea – „uitând” probabil faptul că s-au încălcat cele mai elementare norme interne privind organizarea de concursuri de angajare. În postură de „preşedinte de comisie”, pesedistul Dumitru Persu i-a… examinat pe pesediştii Spiridon şi Dragnea şi, culmea, i-a mai declarat admişi cu nota maximă şi cu titulatura de „magna cum laudae”. De tot râsul şi de tot plânsul!

Consilierii judeţeni de la PDL şi PNL au mai reclamat faptul că, în comisia de examinare, nu au fost cooptaţi şi ei, o obligaţie prevăzută prin lege. Oricum, la şedinţa CJ Vâlcea, de la sfârşitul lunii mai, Dragnea şi Spiridon au adunat doar voturi de la PSD, insuficiente pentru a deveni directori la Serviciul Public Judeţean de Pază şi Centrul Medico-Social din Lădeşti.

La presiunile celor doi şomeri, Ion Cîlea a decis, miercuri, 30 iunie, cu de la sine putere, să reia votul la numirea celor doi pesedişti, cu toate că pe ordinea de zi erau trecute… două note de informare şi nicidecum două proiecte de hotărâri. Acest fapt a creat nemulţumirea consilierilor liberali dar şi a preşedintelui Comisiei Juridice, Petre Grigore, care au solicitat să nu se mai reia votul pentru un proiect de hotărâre deja respins.

Insistenţa lui Ion Cîlea de a-şi vedea „copilaşii” Spiridon şi Dragnea în funcţii călduţe i-au luat acestuia minţile şi raţiunea şi nici măcar n-a mai băgat de seamă că liberalul Gheorghe Păsat i-a propus lui Nicu Spiridon să se ducă la Agenţia de Şomaj pentru a-şi căuta un loc de muncă. Buletinele de vot erau deja făcute în laboratoarele PSD, însă este neînţeles de ce au căzut în capcană consilierii PDL?

După două runde de votare, cei doi şomeri şi-au văzut visele cu ochii şi au fost desemnaţi în funcţiile de directori la Serviciul Public Judeţean de Pază şi Centrul Medico-Social din Lădeşti. Probabil că votul se relua de 37 ori, iar proiectul de hotărâre era purtat la fiecare şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea, până ce Spiridon şi Dragnea îşi primeau „jucăriile” preferate.

Din păcate, nu putem constata decât că o instituţie foarte importantă, cum este Consiliul Judeţean Vâlcea, a ajuns haznaua politică a comuniştilor Ion Cîlea şi Dumitru Persu! Asta în dispreţul legii şi a sutelor de mii de vâlceni!

Leave a Response