|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Îi transmitem pe această cale primarului Romeo Rădulescu o sesizare primită de la un cititor al editiei electronice a „Ziarului de Vâlcea“: „Când aveţi de gând să asfaltaţi craterele rămase pe str Dr. Hacman în zona blocului 14 B. În campanie „vă laudaţi” că după Paşte…! Vă invit la o plimbare cu autoturismul dumneavoastră pe strada respectivă! PS: De când aţi venit la Primărie, toate străzile sunt varză!“ Varză cu cârnaţi, stimate cititor „sedus şi abandonat“ de „Cap Pătrat“.


• Compania SARCOM din Mihăeşti a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 31 mil. lei (7,3 mil. euro), în creştere cu 3% . În anul 2010, situaţia societăţii vâlcene nu este deloc una roz (a cincea la nivel naţional pe piaţa vopselurilor), după cum recunoaşte chiar managerul general Marinică Potop: „Cererea se va micşora şi mai mult pentru că nici utilizatorii individuali nu mai pot face cheltuieli de refacere a locuinţelor, dar cel mai periculos efect este panica. Din cauza panicii, nici cei care îşi permit nu mai fac cheltuieli. Ne-am refăcut previziunile cu scăderi de 10% ale vănzărilor”, susţine Potop de la Sarcom. Sunte mai mult ca „siguri“ că afacerea cu vânzarea de autoturisme Mercedes va compensa aceste pierderi.

• Madam Victoria Preda, cea care pretinde că este mare preşedinte, director general, la MINET SA ne-a sunat săptămâna trecută cu o falcă-n cer şi cu una în pământ. Victoria Minet-ului era supărată că, vezi Doamne, deteriorăm imaginea societăţii prin articolele noastre. Printre altele, doamna Preda spunea că Romulus Bulacu nu are nici o legătură cu Minet-ul (of, of, măi, măi!), cu afacerile pe care le derulează această societate comercială. Interesantă afirmaţie pentru cei care au şi naivitatea de a o lua de…bună.

Victoria Preda ne-a dovedit că habar nu are ce prevede Legea 161/2003, privitoare la incompatibilităţile aleşilor locali. Aşadar, să vă traducem stimată doamnă: asociatul dvs., domnul Bulacu, în calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea nu avea voie să desfăşoare (prin Minet, societatea la care este acţionar) nici o afacere cu unitatea subordonată a CJ, respectiv Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea. Comprendre? Şi vă mai „desenăm“ ceva, dar altădată…  

• Preţedintele interimar al PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, şi-a serbat ziua de naştere alături de viitorii directori ai instituţiilor publice din Vâlcea.

• Preşedintele unei obşti de moşneni din Malaia, un anume domn Răducă, îşi face de cap prin pădurile din nordul judeţului. Nimic nu se mişcă fără ştiinţa şi aprobarea marelui mahăr, „satrap“ al pădurilor din Malaia. Împreună cu o clică de doi, trei indivizi, care-i ascultă ordinele fără crâcnire, cu supuşenie maximă, Răducă a ras zeci de hectare de pădure. În acest timp autorităţile judeţene, se scarpină în…barbă. Halal!

• Liderii judeţeni ai PDL Vâlcea încearcă să-i determine pe câţiva ziarişti vâlceni să scrie „la comandă“ împotriva unui coleg din breasla locală (mai precis împotriva familiei acestuia). Vom vedea de-acum cine sunt cozile de topor din marea pădure a presei judeţului Vâlcea. Totuşi, atât politicienii, cât şi „jurnaliştii“, nu trebuie să uite sintagma: „Cine seamănă vânt, culege furtună!“ Furtună cu fulgere!

Leave a Response