Acţiunea PCC în instanţă este nefondată şi reprezintă o metodă de a bloca dezvoltarea Oltchim
• OLTCHIM SA a răspuns tuturor întrebărilor PCC SE
Acţiunea PCC în instanţă este nefondată şi reprezintă o metodă de a bloca dezvoltarea Oltchim
Oltchim SA nu este surprinsă de faptul că acţionarul minoritar PCC SE a contestat în instanţă hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor prin care a fost aprobată reevaluarea activelor unităţii de petrochimie de la Piteşti. Această acţiune fusese deja declarată ca intenţie în comunicate de presă anterioare ale acestui acţionar şi se înscrie în linia comportamentului ostil cu care acesta ne-a obişnuit deja.
Oltchim SA a răspuns la toate întrebările adresate de către PCC SE în şedinţele adunărilor generale ale acţionarilor din 29.04.2010 şi 04.06.2010. Forma, conţinutul şi modalitatea acestor răspunsuri au fost în strictă conformitate cu prevederile legale în vigoare, răspunsurile fiind la fel de clare ca şi întrebările formulate de PCC SE.
Afişarea întrebărilor şi răspunsurilor pe pagina de internet a companiei este doar una din formele în care societatea poate să răspundă solicitărilor depuse de acţionari. Având în vedere că, potrivit legii, interesul societăţii primează faţă de cel individual al acţionarilor, OLTCHIM SA a ales acea formă de comunicare cu acest acţionar care să permită PCC SE accesul la informaţiile solicitate, şi să evite atragerea societăţii într-un joc penibil, determinat de conţinutul unora dintre întrebările formulate de PCC SE. Mai mult de atât, nici unul dintre acţionarii minoritari prezenţi la adunarea generală nu s-a arătat interesat să afle răspunsul la observaţiile PCC. Ca atare răspunsurile au fost înmânate direct PCC SE.
În plus, acţionarul PCC SE a avut acces, a studiat şi cunoaşte pe deplin conţinutul raportului de evaluare întocmit de SHM Smith Hodgkinson. Întrebările privind tehnica şi metodele utilizate în întocmirea raportului au fost transmise către evaluator, nefiind de competenţa Oltchim SA să răspundă la aceste aspecte strict tehnice. Răspunsurile vor fi primite direct de la evaluator.
Managementul Oltchim SA este îngrijorat la rândul său de efectele negative ale campaniei şi jocului acţionarului PCC SE, care, prin numeroasele comunicate de presă, acţiuni şi plângeri lipsite de substanţă formulate la diverse autorităţi naţionale şi comunitare, dar şi prin afirmaţiile sale nefondate, încearcă în continuare să blocheze societatea şi să împiedice orice acţiune pentru continuarea şi dezvoltarea viabilă a activităţii OLTCHIM SA.
Legislaţia din România impune ca hotărârile adunărilor generale sunt obligatorii pentru societate şi pentru toţi acţionarii, chiar şi pentru cei care au votat împotrivă, iar aceste hotărâri trebuie aplicate deîndată. Îndeplinirea unor asemenea hotărâri nu poate fi amânată la simpla cerere a unui acţionar.
Dreptul la libera exprimare a opiniilor şi dreptul la petiţie sunt garantate în România prin Constituţie. Depinde de calitatea oricărei persoane individuale dacă uzează sau abuzează de aceste drepturi.
• Director General OLTCHIM, Dr. Ing. Constantin Roibu